Proiectul poate fi depus ori în versiune bilingvă (în limbile română şi maghiară), cu un rezumat în limba engleză, ori doar în limba engleză. Vă atragem atenţia că Anexele la Formularul Cererii de Finanţare trebuie completate conform limbii utilizate pentru completarea Formularului. Pentru mai multe informaţii vă rugăm să consultaţi capitolul G al Solicitării de propuneri, care conţine regulile detaliate referitor la modul de depunere a proiectului.
Vă atragem atenţia că în cadrul solicitărilor de propuneri în două etape studiul de fezabilitate comun trebuie depus în toate cazurile în limba engleză, iar limba de implementare a proiectelor este engleza.