Încadrarea ideii de proiect într-o anumită arie de intervenţie poate fi evaluată doar în baza pachetului de aplicaţie complet, în funcţie de scopurile şi rezultatele preconizate. În eventualitatea în care rezultatele preconizate corespund obiectivelor mai multor arii majore de intervenţie, vă recomandăm să depuneţi proiectul in cadrul ariei cu cele mai multe caracteristici dominante. Obiectivele diferitelor arii sunt uşor de diferenţiat prin intermediul activităţilor-cadru, precum şi a listei cu indicatori din Anexele 1-2 la Manualul Aplicantului. Activităţile şi rezultatele aflate în sinergie cu alte domenii majore de intervenţie nu vor influenţa negativ evaluarea calitativă a proiectului.
În cadrul programului nu sunt eligibile activităţile în oglindă. Aplicanţii vor trebui să demonstreze existenţa caracterului transfrontalier al proiectului, precum şi necesitatea acestuia în perspectivă transfrontalieră.
Potrivit Articolului 55 al Regulamentului 1083/2006 prin „proiect generator de venituri se înţelege:
• orice operațiune care implică o investiție într-o infrastructură a cărei utilizare este supusă unor redevențe suportate direct de utilizatori
• sau orice operațiune care implică vânzarea sau închirierea unui teren sau a unui imobil
• sau orice altă furnizare de servicii contra unei plăți.
Potrivit regulilor solicitării de propuneri, precum şi a interpretărilor COCOF (Committee of the Co-ordination of Funds) veniturile nete (încasări minus cheltuieli de operare) generate de rezultatele proiectului pe durata de implementare a acestuia trebuie deduse din totalul cheltuielilor eligibile. Cheltuielile de operare încorporează şi cheltuielile de întreţinere. Astfel, potrivit art. 55 al Regulamentului general (1083/2006/CE) aplicantul nu poate obţine profit (potrivit solicitării: încasări nete) din investiţia finanţată, iar dacă totuşi se realizează profit, acesta trebuie dedus proporţional din finanţare. Cheltuielile eligibile nu pot depăşi încasările nete reduse cu valoarea actuală, realizate în perioada de referinţă.
Nu. Criteriul personalului comun presupune evitarea duplicării funcţiilor în cadrul proiectului. Adică, în cadrul unui proiect trebuie să existe un singur manager de proiect, un singur manager financiar, etc. care să îndeplinească sarcini şi să îşi asume responsabilităţi la nivelul întregului proiect, pe ambele laturi ale frontierei. Echipa comună pentru managementul proiectului trebuie constituită având în vedere activităţile şi responsabilităţile asumate de către fiecare partener din proiect. Pentru mai multe informaţii vă rugăm să consultaţi capitolul I.1.2. Criteriile pentru proiecte comune al Manualului Aplicantului.
Activităţile proiectului trebuie implementate în aria eligibilă a programului, adică în următoarele judeţe:
- Timiş, Arad, Bihor, Satu Mare – România
- Csongrád, Békés, Hajdú-Bihar, Szabolcs-Szatmár-Bereg – Ungaria.
Ele pot fi implementate în mai multe dintre judeţele de mai sus, cu menţiunea că, datorită caracterului transfrontalier, ele trebuie realizate în cel puţin câte un judeţ din România şi unul din Ungaria.
Responsabilitatea partenerilor referitoare la implementarea proiectului rămâne neschimbată. Organizaţiile parte la contractul de prestări servicii/livrare bunuri/executare lucrări trebuie să reglementeze situaţia între ele.
În cadrul procesului de evaluare nu se va urmări ca activităţile din cadrul proiectului să fie împărţite în proporţii egale între parteneri, ci ca iniţiativa să aibă un caracter transfrontalier veritabil, să aducă beneficii pentru grupurile ţintă identificate pe ambele laturi ale frontierei, respectiv rezultatele trebuie să aibă un efect benefic pe ambele părţi.