Căutare:

 
Calendar
« 2020. Februarie »
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29  
Eveniment program
Eveniment proiect
Pentru a adăuga evenimentul dumneavoastră, vă rugăm să completaţi formularul de mai jos:
Parteneri
Facebook!

Ştiri

Copiii sub 16 ani din Europa sunt invitați să creeze un poster dedicat Zilei Cooperării Europene 2013
11 iunie 2013

Alătură-te sărbătoririi Zilei Cooperării Europene desenând un afiş care să reprezinte cooperarea între oameni în Europa! Cine poate aplica? Copiii în vârstă de până la 16 ani care trăiesc în Europa sau în ţările învecinate.

Cooperarea Teritorială Europeană este un instrument al Uniunii Europene care uneşte oamenii de peste graniţă pentru un scop comun, pentru a rezolva probleme comune sau similare care nu îşi găsesc uşor soluţia în cadrul unei singure ţări. Prin utilizarea în comun a cunoştinţelor şi resurselor, Cooperarea Teritorială Europeană contribuie la întărirea administraţiei publice, a serviciilor de transport, sănătate, educaţie şi multe altele. Ziua Cooperării Europene este 21 Septembrie, zi în care se celebrează beneficiile şi realizările Cooperării Teritoriale prin evenimente locale în toată Europa.

Alătură-te sărbătoririi Zilei Cooperării Europene desenând un afiş care să reprezinte cooperarea între oameni în Europa!

Cine poate aplica? Copiii în vârstă de până la 16 ani care trăiesc în Europa sau în ţările învecinate.

Termenul de depunere: 24 August 2013.

Cum poţi participa: Desenează un afiş pe dimensiunea de coală A3 (420 x 297 mm) folosind orice materiale (markere, creioane, vopsea în ulei, colaje, acuarele, etc.) inclusiv programe de calculator pentru design grafic. Trimite afişul fie prin poştă, la adresa de mai jos, fie scanat la rezoluţie înaltă pdf sau jpg la adresa de email: ip.vienna@interact-eu.net.

Selecţia: Selectarea afişelor se va face pe baza originalităţii, creativităţii, calităţii şi relevanţei acestora în raport cu tematicile “Lucrând împreună pentru o Europă mai bună” sau “La graniţe, ne dezvoltăm împreună”.
Afişele selectate vor fi prezentate într-o expoziţie publică la Viena, expoziţie organizată pentru sărbătorirea Zilei Cooperării Europene, la sfârşitul de săptămână din 21 Septembrie 2013.

Premii: Cele mai bune afişe, primele trei, vor primi pachete cu premii.

Fiecare afiş va fi însoţit de un formular completat, care include semnătura unui părinte sau al unui tutore legal, prin care respectivul consimte ca afişul să fie folosit pentru Ziua Cooperării Europene, anunţuri media şi la evenimente.
Utilizarea afişelor: Prin înscrierea la concurs, participanţii sunt de acord ca orice design de afiş depus în competiţie să poată fi folosit de către organizatorii campaniei pentru Ziua Cooperării Europene atât pentru a promova campania cât şi pentru a promova Cooperarea Teritorială Europeană în general, în viitor.

Pentru mai multe informaţii privind Ziua Cooperării Europene,
vizitaţi pagina de Internet www.ecday.eu!

Documente