Home
Descărcare
2014+
Vă informăm, că pe baza întrebărilor survenite am actualizat secţiunea de Întrebări Frecvente.
Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013 anunţă redeschiderea procedurii de selecţie pentru experţi evaluatori începând cu data de 12 aprilie 2011. Experţii vor fi selectaţi pe baza competenţei profesionale şi a experienţei de care dispun, şi vor completa...
După cum am semnalat de curând, a început procedura de contractare pentru primele proiecte câştigătoare în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România. Informaţii suplimentare referitoare la semnarea contractelor de finanţare sunt disponibile aici:
Secretariatul Tehnic Comun al Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013 în colaborare cu Info Point Oradea a organizat o serie de evenimente, prilejuite de lansarea în cadrul programului, la data de 8 octombrie 2009, a unei noi Solicitări de propuneri de proiecte.
Partenerii Lider de Proiect ale proiectelor invitate în etapa a doua a solicitării de propuneri de proiecte HURO/0802 au avut ocazia de a participa la seria de Seminarii pentru Liderii de Proiect, care au avut loc între 18-23 noiembrie a.c.
Datorită unor probleme de ordin tehnic, funcţia de selectare a acţiunilor aferente domeniului major de intervenţie 2.2. nu funcţionau în mod corespunzător în formularul Cererii de finanţare publicat în cadrul Solicitării de propuneri.
Vă rugăm să aveţi în vedere că numărul de telefon +36 1 224 3279 a fost desfiinţat. Datele de contact actuale ale STC pot fi găsite aici!.
În ediţia din 29 martie 2010 a Monitorului Oficial a fost publicat Ordinul Ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului Nr. 1.168 din 19 martie 2010, care aduce modificări şi completări la Ordinul 568/2009 referitor la aprobarea categoriilor de cheltuieli eligibile efectuate în...
După cum ati aflat deja, aceia dintre dumneavoastră, care aţi participat la seminarul pentru partenerii lideri de proiect din ultima săptamană a lunii mai, funcţionează Front Office al sistemului IMIS şi, în egală măsură, sunt funcţionale adresele de utilizator şi parolele.
Doriţi să fiţi la curent cu activităţile demarate în cadrul proiectelor HURO? Vizitaţi calendarul de evenimente!
Ţinând cont de părerile vizitatorilor, Secretariatul Tehnic Comun încearcă în permanenţă sã îmbunătăţească atât aspectul, cât şi conţinutul paginii de Internet a Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013. Cititorii noştri fideli, probabil au...
Stimaţi aplicanţi, Vă atragem atenţia că procesul de evaluare al proiectelor depuse în cadrul Solicitării de propuneri HURO/1001 încă nu a fost demarat, având în vedere că în cadrul şedinţei Comitetului Comun de Monitorizare care va avea loc la data de 3 mai 2011 vor fi...
Secretariatul Tehnic Comun al programului împreună cu colegii de la Direcţia Servicii de Management din cadrul VÁTI Nonprofit Kft. au organizat o serie de SEMINARII PENTRU PARTENERII LIDER DE PROIECT, în Szeged şi Timişoara, cu scopul de a oferi consiliere şi asistenţă privind...
La 9 mai 1950, Robert Schuman şi-a prezentat propunerea privind crearea unei Europe organizate, indispensabilă pentru menţinerea relaţiilor de pace. Această propunere, cunoscută sub numele de „Declaraţia Schuman”, a stat la baza creării Uniunii Europene de astăzi.
Sistemul de Monitorizare şi Informare IMIS 2007-2013, care are menirea de a facilita atât implementarea programului, cât şi în urmărirea derulării proiectelor este activ încă din anul 2009.
Luni, 30 mai, în incinta castelului Károlyi din Carei în cadrul proiectului Castellum, finanţat prin programul HURO, s-au inaugurat două expoziţii.
Vă atragem atenţia asupra faptului că Manualului de Implementare a Proiectelor a fost modificat / completat în data de 1 iunie 2011.
Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Oradea pentru Graniţa România – Ungaria organizează o sesiune de instruire a beneficiarilor de finanţare nerambursabilă din cadrul Solicitării de Propuneri de Proiecte HURO/0802.
Avem plăcerea să vă anunţăm lărgirea echipei STC şi să vă prezentăm cei trei noi colegi, care şi-au propus să utilizeze în folosul programului HURO experienţa profesională vastă pe care o posedă.
Vă informăm, că Legea 105/2011 privind gestionarea şi utilizarea fondurilor externe nerambursabile şi a cofinanţării publice, pentru obiectivul "Cooperare teritorială europeană", lege care abrogă Ordonanţa Guvernului 46, a fost publicată în Monitorul Oficial 434 din 21 iunie 2011...
Vă comunicăm faptul că începând cu data de 15 iulie 2011, Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Oradea pentru Granița România - Ungaria (BRECO), în calitate de Organism Național desemnat pentru efectuarea controlului de prim nivel în cadrul Programului de Cooperare...
Secretariatul Tehnic Comun al programului împreună cu colegii de la Direcţia Servicii de Management din cadrul VÁTI Nonprofit Kft. au organizat încă o de SEMINARII PENTRU PARTENERII LIDER DE PROIECT, în Oradea şi Debrecen (13-14 iulie 2011), cu scopul de a oferi consiliere şi...
În data de 29 August 2011, Agenţia Naţională de Dezvoltare din Ungaria, în colaborare cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, a lansat, în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013, cea de-a cincea solicitare de propuneri de proiecte...
Vă informăm, că a apărut Instrucţiunea Nr.3/04.08.2011 prin care se stabilesc informaţiile necesare deschiderii conturilor de proiect ale LP/beneficiarilor/partenerilor români.
Stimaţi parteneri, Secretariatul Tehnic Comun are plăcerea de a vă invita la târgul în aer liber „HURO-FEST”, organizat în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013, la data de 21 septembrie 2011, în piaţa centrală a oraşului Debrecen, cu...
Peste 700 de participanţi din Ungaria şi România au luat parte la evenimentul anual al Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România, intitulat “ Conferinţă pe teme de cooperare şi HU-RO Fest”, care s-a desfăşurat la Debrecen, în 21 septembrie 2011.
Vă atragem atenţia asupra faptului că a apărut versiunea 2.0 a Formularului Cererii de Finanţare, care a suferit o mică modificare în ceea ce priveşte foia de lucru IV.1-2- Activities. Prin urmare, a devenind posibilă selectarea anilor 2014-2015 în cazul datelor de începere şi de...
Secretariatul Tehnic Comun (STC) al Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria – România 2007-2013, în colaborare cu BRECO Oradea, în calitate de Info Point, vă invită la evenimentele de informare aferente Solicitării de propuneri HURO/1101.
Secretariatul Tehnic Comun (STC) al Programului, în colaborare cu Info Point Oradea a organizat o serie de sesiuni de informare, între 16-17 Noiembrie 2011, pentru a oferi sprijin potenţialilor aplicanţi în procesul de completare a cererilor de finanţare.
Vă aducem la cunoştinţă că în data de 18 Noiembrie 2011 a apărut prima modificare aferentă Solicitării de Propuneri de Proiecte HURO/1001, versiunea engleză.
Secretariatul Tehnic Comun (STC) este în măsură să anunţe că, în urma deciziei luate de către Comitetul Comun de Selecţie (CCS) în data de 20 Octombrie 2011, au fost selectate spre finanţare 144 de propuneri de proiecte din cele 342 depuse în cadrul celei de-a 4-a solicitări...
Versiunea revizuită a Ghidului de vizibilitate pentru proiecte se adresează beneficiarilor de finanțare din cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria- România 2007-2013, aflați în etapa de implementare a proiectelor.
Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Oradea pentru Graniţa România – Ungaria organizează o serie de sesiuni de instruire a beneficiarilor români din cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria – România 2007-2013 – solicitarea de proiecte HURO/1001.
Cea de-a 5-a Solicitare de propuneri de proiecte din cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013 a fost închisă în 31 ianuarie 2012. Au fost depuse, în total, 201 cereri de finanţare ce vizează dezvoltarea infrastructurii, pe acţiunile deschise în cadrul...
Ziua Europei marchează rezultatele înregistrate de Uniunea Europeană: pace de durată, cooperare economică, liberă circulaţie. Aniversarea reprezintă şi o ocazie de afla mai multe despre UE, participând la evenimente şi acţiuni pentru toate vârstele.
Secretariatul Tehnic Comun al programului a organizat o serie de SEMINARII PENTRU PARTENERII LIDER DE PROIECT din cadrul solicitării de propuneri de proiecte HURO/1001 în Timişoara şi Oradea (14-15 mai 2012), cu scopul de a oferi consiliere şi asistenţă privind pregătirea şi depunerea...
Vrei să câştigi echipament foto digital în valoare de până la 1000 €, plus o excursie pentru două persoane la Bruxelles? Participă vara aceasta la concursul „Europa în regiunea mea"!
Ziua cooperării europene se va organiza, în jurul datei de 21 septembrie 2012, în întreaga Europă. Aceasta va celebra îmbunătăţirea calităţii vieţii şi a condiţiilor de locuire aduse în rândul locuitorilor din Europa şi a celor din regiunile şi ţările învecinate ei, prin...
Aparatura nouă de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea permite medicilor să aplice proceduri speciale, nemaiîntâlnite în judeţul Bihor.
Comitetul Comun de Selecţie al Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007- 2013 a aprobat spre finanţare 53 de proiecte noi, în valoare totală de 68,4 milioane de Euro la 19 iulie 2012, în cadrul celei de-a douăsprezecea întruniri a acestuia.
În data de 21 septembrie 2012, la Szeged, va fi organizat un eveniment de diseminare, în cadrul proiectului SCIENTSTU, finanțat prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria–România 2007-2013.
După cum v-am informat anterior, prin intermediul ştirilor, Ziua Cooperării Europene va fi sărbătorită în toată Europa şi în ţările vecine pentru prima dată, în data de 21 septembrie 2012.
În mai puţin de două săptămâni, pe 21 septembrie, va fi sărbătorită în toată Europa şi în ţările vecine, pentru prima dată, Ziua Cooperării Europene. Numărătoarea finală a început şi, în cadrul acestei zile a cooperării, se vor desfăşura nu mai puţin de 204 evenimente...
O echipă de medici chirurgi ginecologi de la Maternitatea Odobescu –Spitalul Municipal Timişoara – şi de la Universitatea de Medicină din Szeged, Ungaria, Departamentul Obstetrică Ginecologie, le-a dat şansa la şase paciente cu infertilitate din Timiş să devină mame, vineri, 21...
Programul de Cooperare Transnaţională Sud Estul Europei va organiza, în data de 30 octombrie 2012, la Timişoara, seminarul cu titlul "O perspectivă inteligentă: gândind la viitor, pe baza experienţei acumulate, în trecut".
UPDATE: Prezentările sunt acum disponibile aici! Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Oradea pentru Graniţa România – Ungaria organizează o sesiune de instruire a beneficiarilor români, cu proiecte finanțate în cadrul Solicitării de propuneri de proiecte HURO/1101.
Printre subiectele abordate în cadrul acestuia amintim: Cooperarea teritorială sărbătorită prin Ziua cooperării europene, 53 de noi proiecte aprobate în cadrul celei de-a cincea Solicitări de propuneri, Recomandări pentru raportare (prin sistemul IMIS) etc.
Va informăm că a apărut Instrucțiunea MDRT Nr.2 din 26.10.2012, cu referire la stabilirea unui sistem unitar de calcul al distanțelor între localități, pentru decontarea cheltuielilor de deplasare cu autoturismul.
În data de 16 ianuarie 2013, a fost publicată noua versiune a Manualului de Implementare a Proiectelor (M.I.P). Prin urmare, toţi beneficiarii Apelurilor de proiecte lansate în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România trebuie să respecte prevederile noului...
Stimaţi parteneri, Manualul de Implementare a Proiectelor reprezintă instrumentul care reglementează la nivelul programului eligibilitatea cheltuielilor efectuate în cadrul proiectelor finanţate prin programul HURO CBC 2007-2013. Pe lângă prevederile Manualului, partenerii au...
În conţinutul acestuia se regăsesc: Instruiri ale beneficiarilor din cadrul HURO/1101, 2014 +: eveniment tematic pentru pregătirea următorului Program HURO 2014-2020, Descoperă proiectul "E-THEATRUM", Exemplu de cooperare: REFADE etc.
Acest Manual de Control de Prim Nivel (CPN) este adresat parteneriilor români, beneficiari de finanţare prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria – România 2007 – 2013. Documentul oferă informaţii şi linii directoare pe care partenerii români trebuie să le folosească...
Alătură-te sărbătoririi Zilei Cooperării Europene desenând un afiş care să reprezinte cooperarea între oameni în Europa! Cine poate aplica? Copiii în vârstă de până la 16 ani care trăiesc în Europa sau în ţările învecinate.
În data de 28 iunie a.c. a fost publicată în Monitorul Oficial Partea I, Legea nr. 193 privind aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 77/2012 pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție...
Manualul de Implementare a Proiectelor reprezintă instrumentul care reglementează la nivelul programului eligibilitatea cheltuielilor efectuate în cadrul proiectelor finanţate prin programul HURO CBC 2007-2013. Pe lângă prevederile Manualului, partenerii au obligaţia de a respecta şi...
A apărut Ordinul Nr. 2473 din 09.08.2013, privind modificarea Ordinului Ministrului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei nr. 568/2009, pentru aprobarea categoriilor de cheltuieli eligibile efectuate în implementarea proiectelor finanţate în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră...
În cadrul Zilei Cooperării Europene, în 26 septembrie 2013, Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timișoara, împreună cu Inno-Motive Nonprofit Kft. din Szeged realizează, sub egida Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013, un eveniment excepțional:...
În data de 26 septembrie, Programul HURO a sărbătorit Ziua Cooperării Europene, la Timişoara şi Csongrád.
STC depune eforturi continue pentru a îmbunătăţi calitatea informaţiei de pe website. Recent, am adăugat noi funcţii pentru baza de date cuprinzând proiectele finanţate.
Obectivul principal al procesului de evaluare este să furnizeze o imagine completă privind logica de implementare a Programului, progresul înregistrat şi relevant acestuia pentru zona transfrontalieră.
În perioada aprilie - mai a acestui an, în cadrul proiectului BHB, va fi organizată o expoziție itinerantă, în toate cele 8 reședințe de județ ale ariei eligibile a Programului.
În urma deciziei grupului de lucru comun responsabil pentru planificare, începând cu 19 martie 2014 a fost demarată procedura de consultare cu privire la Evaluarea Strategică de Mediu (ESM) legată de planificarea perioadei financiare 2014-2020.
În conţinutul acestuia se regăsesc informaţii despre: noile proiecte aprobate în cadrul celui de-al cincilea apel de propuneri de proiecte, evaluarea din perioada de implementare a Programului, perioada de programare 2014-2020, precum şi alte informaţii despre proiectele HURO.
În 28 şi 29 aprilie, Secretariatul Tehnic Comun şi Punctul de Informare, împrerună cu organismele de Control de Prim Nivel din România şi Ungaria au organizat, pe ambele părţi ale frontierei, seminarii de implementare a proiectelor pentru beneficiarii din cadrul solicitării HURO/1101.
Cea de-a treia ediţie a concursului anual de fotografie „Europa în regiunea mea” va avea loc vara aceasta şi îşi propune din nou să crească gradul de conştientizare privind proiectele care au beneficiat de finanţare, ca parte din politica regională a UE.
În conformitate cu HG 161/2014 (30 iunie 2014) şi Hotărârea de Guvern 1362/2014 (30 iunie), începând cu 1 iulie 2014 atribuţiile VÁTI Non-profit Ltd. (VATI) au fost preluate de Széchenyi Programme Office Non-profit Ltd. (SZPO).
Organizaţi vreun eveniment de proiect în jurul zilei de 21 septembrie 2014? Promovaţi-l, împreună cu proiectul dvs., la un alt nivel, alăturându-vă Zilei Cooperării Europene!
Vă informăm că Programul Program de Cooperare Transfrontalieră România-Ungaria pentru perioada 2014-2020 este în curs de elaborare. Exprimaţi-vă punctul de vedere referitor la conţinutul acestuia!
Evenimente culturale şi sportive vor avea loc la Oradea, în weekendul 20-21 septembrie. Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Oradea, BRECO, prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007 - 2013, în parteneriat cu Filarmonica de Stat Oradea, Municipiul...
INTERACT a lansat un nou logo pentru INTERREG. Ca şi în cazul celorlalte programe europene de cooperare teritorială, acesta va fi utilizat şi-n cadrul Programului Interreg V- A România - Ungaria 2014-2020, împreună cu propriul element de identitate vizuală.
Vă informăm că au fost modificate declaraţiile din cadrul Anexei 5- Formulare CPN RO.
Programul HURO 2007-2013 lansează o nouă campanie, sub forma unei serii de articole, cu scopul de a prezenta cele mai importante rezultate ale proiectelor din cadrul lui, implementate în perioada 2009-2015. Suportul financiar oferit de Program încă de la lansarea sa, în 2008, a făcut ca...
Cel de-al doilea proiect prezentat în cadrul campaniei noastre a contribuit la întărirea coeziunii sociale şi economice din regiunea de graniţă, în domeniul educației, prin dezvoltarea în comun a competențelor și cunoștințelor.
În conţinutul acestuia se regăsesc materiale despre:
Versiunea finală a Programului de cooperare transfrontalieră Interreg V-A România-Ungaria 2014-2020 a fost aprobată de Grupul Comun de Lucru pentru planificare strategică și programare în cadrul întâlnirii organizate în perioada 21-22 aprilie a.c..
Cel de-al treilea proiect prezentat în cadrul campaniei noastre a contribuit la întărirea coeziunii sociale şi economice din regiunea de graniţă în domeniul sănătăţii:
A făcut instituţia dumneavoastră parte dintr-un proiect HU-RO? Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013 (Programul HU-RO) vă invită să participaţi la concursul de fotografie HU-RO, care are scopul de a prezenta proiectele implementate în cadrul programului,...
Faza de vot a Concursului HURO "Portrete de cooperare în zona de frontieră dintre România şi Ungaria" este acum deschisă până pe 08 iulie 2015. Votează acum fotografiile preferate!
Stimate potenţial aplicant, Termenul limită de înregistrare la evenimentele de conştientizare şi identificare de parteneri, care vor avea loc în Ungaria, a fost prelungit până la 18 august 2015.
Acest anunţ este postat în paralel în România şi în Ungaria.
Autoritatea de Management a Programului Interreg V-A România-Ungaria organizează recrutare de personal pentru următoarele posturi din cadrul Secretariatului Comun: Șef al Secretariatului Comun- descarcă Anunţ şi Bibliografie Ofițer informare și comunicare- descarcă Anunţ...
Până la înfiinţarea Secretariatului Comun al Programului Interreg V-A România-Ungaria, toate întrebările legate de acesta vor fi adresate Autorității de Management, stabilite în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, la următoarele date de contact:...
Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România a intrat în ultima etapă a procesului de implementare, similar tuturor celorlalte programe UE implementate în perioada de programare 2007-2013. Pentru a marca acest moment, în data de 7 decembrie, reprezentanţii instituţiilor şi...
Programul de cooperare transfrontalieră Interreg V-A România-Ungaria 2014-2020, gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în calitate de Autoritate de Management, a fost adoptat de Comisia Europeană în data de 9 decembrie 2015.
Autoritatea de Management a Programului Interreg V-A România-Ungaria organizează recrutare de personal pentru următoarele posturi din cadrul Secretariatului Comun:
În perioada 28-31 Iulie Secretariatul Technic Comun a organizat o serie de workshop-uri tehnice, în Sânnicolau Mare (România), Gyula (Ungaria), Marghita (România) şi Nyírbátor (Ungaria). &Hjchalh
Planul de Comunicare a programului a fost adoptat de către Comisia Europeană în data de 19 Iunie 2008.
În perioada 3-4 martie 2008 a avut loc prima întâlnire a Comitetului Comun de Monitorizare pentru Programul de Cooperare Transfrontalierã Ungaria-Romania 2007-2013 în Ungaria, la Debrecen, (Ungaria).
Conferinţa de lansare a Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria – România 2007 - 2013 a avut loc în data de 18 Martie 2008 la Timişoara, , în prezenţa ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice si Locuinţelor din România, Laszlo Borbely, a ministrului Administraţiei...
Manualul Aplicantului şi documentele aferente Primei Solicitări de Propuneri de Proiecte pentru Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013 au fost lansate pentru dezbatere publică.
Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-Romania a fost aprobat oficial de către Comisia Europeană la data de 21 Decembrie 2007 si vizează cooperarea în cadrul ariei eligibile a Programului.
Consultarea publică legată de Prima Solicitare de Propuneri de Proiecte s-a desfăşurat între 1-8 Octombrie, 2008. Pe această cale vă mulţumim pentru sugestiile şi observaţiile trimise.
La data de 15 septembrie 2008 a avut loc prima şedinţă a Comitetului Comun de Selecţie a Programului.
Secretariatul Tehnic Comun al Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013 anunţă un post vacant în biroul teritorial Békéscsaba, după cum urmează:
Primul Forum de Identificare Parteneri din cadrul Programului Transfrontalier Ungaria-România a avut loc în data de 25 Noiembrie, la Oradea. Scopul evenimentului a fost acela de a facilita crearea de parteneriate viabile între instituţiile şi organizaţiile din zona de frontieră, precum şi...
S-a încheiat prima serie de Zile Informative organizată de către Secretariatul Tehnic Comun şi Info Point. La evenimentele care s-au derulat în paralel în Ungaria şi România, au participat peste 360 de persoane interesate în prima solicitare de propuneri publicată în cadrul programului.
Vă anunţăm că site-ul programului nostru www.huro-cbc.eu este activ! Această variantă preliminară a site-ului conţine informaţii referitoare la prima Solicitare de propuneri, cum ar fi spre exemplu: documentaţia aferentă solicitării, răspunsuri la întrebări frecvente, precum şi o...
Memorandumul de Înţelegere dintre Republica Ungară şi România referitor la implementarea Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013 a fost semnat în cadrul festiv oferit de Şedinţa Comună a celor două guverne care a avut loc la data de 21 octombrie 2008.
Comitetul Comun de Selecţie s-a întrunit pentru a treia oară în data de 24 Noiembrie 2008, la Oradea. În cadrul acestei întâlniri s-a aprobat a doua solicitare de propuneri din cardul programului care va fi publicată în curând.
Secretariatul Tehnic Comun, în cooperare cu Info Point Oradea, organizează o nouă rundă de zile informative destinate prezentării celei de-a doua Solicitări de propuneri din cadrul programului. Agenda evenimentelor, precum şi alte detalii referitoare la acestea pot fi accesate aici!
Secretariatul Tehnic Comun vă urează Sărbători Fericite, şi un An nou cu cât mai multe împliniri!
Pe baza întrebărilor referitoare la a doua solicitare de propuneri Secretariatul Tehnic Comun a elaborat o nouă listă de Întrebări Frecvente. Documentul este disponibil aici.
Vă reamintim, că în conformitate cu punctul I. al primei solicitări de propuneri, termenul limită pentru solicitarea clarificărilor din partea STC şi/sau IP a expirat în data de 10 ianuarie 2009. În cazul întrebărilor trimise după această dată Secretariatul Tehnic Comun nu poate...
Vă atragem atenţia că, datorită unor probleme legate de programarea informatică, în timpul completării formularelor cererilor de finanţare în limbile română şi maghiară anumite funcţii ale documentului nu funcţionează corespunzător. În situaţia în care vă regăsiţi într-una...
Şi de această dată interesul în cadrul zilelor informative destinate prezentării celei de-a doua Solicitări de propuneri din cadrul programului a fost pe măsura aşteptărilor. Prezentările pot fi accesate în secţiunea Documente Utile a site-ului.
Prima solicitare de propuneri de proiecte din cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră România – Ungaria 2007 – 2013, lansată de către Agenţia Naţională de Dezvoltare din Ungaria în colaborare cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei din România a avut drept termen...
În data de 25 martie 2009, a avut loc a doua întâlnire a Comitetului Comun de Monitorizare (CCM) a Programului, la Satu Mare, în România.
A doua solicitare de propuneri de proiecte, din cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră România – Ungaria 2007 – 2013, s-a încheiat la 16 februarie 2009. Această solicitare de propuneri a deschis calea pentru proiectele mari de infrastructură dar şi pentru aşa-numitele...
Vă recomandăm cea de-a doua ediţie din anul curent a publicaţiei noastre electronice. Aceasta abordează, în special, aspecte legate de cele două solicitări de proiecte deja încheiate precum şi câteva detalii despre procedura de aplicare.
Secretariatul Tehnic comul al Programului de Cooperare Tranfrontalieră Ungaria-România 2007-2013 a pregătit o broşură specială pentru a marca într-un mod festiv şi util 9 mai Ziua Europei.
În 24 şi 25 iunie 2009 a avut loc la Nyíregyháza şedinţa Comitetului Comun de Selecţie a proiectelor depuse şi evaluate calitativ în cadrul primelor două Solicitări de Propuneri.
Aici puteţi găsi lista proiectelor selectate în cadrul primei solicitări de propuneri în funcţie de ariile de intervenţie ale programului şi Partenerii Lider de Proiect:
Aici puteţi găsi lista Notelor Conceptuale propuse pentru a doua etapă a procesului de aplicare în cadrul Solicitării de Propuneri HURO/0802:e
Documentul de mai jos conţine câteva sfaturi, respectiv îndrumări referitoare la procedura de contractare a proiectelor HURO/0801 demarată la data de 5 octombrie 2009:
STC pune la dispoziţia Partenerilor Lider de Proiect ale notelor conceptuale invitate în a doua etapă a solicitării de propuneri HURO/0802 ore de consultaţii după cum urmează:
Locaţie şi dată: Debrecen, Ungaria, 23 noiembrie 2009.
Ultimul număr al newsletterului din 2009 poate fi acum accesat în secţiunea Ştiri/Evenimente. Acesta conţine următoarele articole:
Traducerea în limbile Maghiară şi Română a Manualului de Implementare a Proiectuluia fost publicată astăzi. Vă rugăm să aveti în vedere ca traducerea în limba româna şi maghiară este cu titlu indicativ. Versiunea oficială este cea în limba engleză.
Vă atragem atenţia asupra faptului că, în anumite situaţii, în capitolul VII.3 Partner budget al Formularului Cererii de finanţare poate apărea din greşeală un mesaj de eroare cu următorul conţinut:
Vă informăm că, având în vedere cele de mai jos STC stabileşte limitări legate de răspunsul la întrebările aplicanţilor, după cum urmează:
Se intensifică cooperarea transfrontalieră româno-maghiară: 280 de propuneri de proiecte nou depuse
Documentele necesare precum şi procedura aferentă în situaţia în care, ulterior încheierii Contractului de finanţare FEDR, survin modificări în conţinutul proiectului aprobat, pot fi acum descărcate accesând secţiunea Descărcare=>Contractarea şi implementarea proiectelor...
Vă atragem atenţia că Ghidul de Vizibilitate pentru Proiecte a fost completat în data de 4 Martie 2010. Modificările au fost incluse în următorul document:
Dorim să vă atragem atenţia asupra faptului, că a fost demarată procedura de notificare cu privire la rezultatul verificării confomităţii cu criteriile administrative în cazul cererilor de finanţare depuse în cadrul solicitării de propuneri de proiecte HURO/0901, la numerele de fax...
În data de 25 martie 2010 au fost modificate sau completate următoarele anexe ale Manualului de Implementare:
Acest număr al buletinului nostru informativ aduce în atenţia dumneavoastră ultimele noutăţi legate de program, precum şi rezultatele acestuia.
Documentele necesare pentru încheierea contractului de finanţare FEDR, în cazul proiectelor aprobate în cadrul celui de-al treilea apel de propuneri (HURO/0901), cum ar fi: Modelul de Contract FEDR şi anexele acestuia, acordul de parteneriat, declaraţia de acceptare a...
Vă atragem atenţia asupra faptului că Manualului de Implementare a Proiectelor a fost modificat / completat în data de 22 noiembrie 2010.
În cazul în care aveţi întrebări referitoare la cea mai recentă solicitare de propuneri de proiecte (HURO/1001), vă rugăm să consultaţi lista cu Întrebări Frencvente (FAQ).
Secretariatul Tehnic Comun (STC) al Programului, în colaborare cu Info Point Oradea a organizat o serie de sesiuni de informare, pe parcursul lunii ianuarie 2011, pentru a oferi sprijin potenţialilor aplicanţi în procesul de completare a cererilor de finanţare.
Dorim să atragem atenţia potenţialilor aplicanţi (Lideri sau Parteneri de Proiect) din România asupra faptului că sunt obligaţi să notifice în scris Autoritatea Naţională (Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului) cu privire la participarea lor în program, înainte sau în...
Chestionarul este limba engleză şi va fi activ până la data de 20mai 2011, poate fi accesat de aici >>
Secretariatul Tehnic Comun anunţă scoaterea la concurs în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria - România, a unui post vacant pentru poziţia de Manager Financiar, cu normă intreagă de lucru.
Nu. Partenerul Lider de Proiect este selectat dintre partenerii participanţi la proiect. Desemnarea se face de către parteneri, neexistând nici un fel de restricţii privitoare la locaţia geografică (statul membru din care provine). Alegerea partnereului Lider de Proiect trebuie făcută pe...
Organizaţiile care îşi desfăşoară activitatea la nivel regional sunt eligibile în situaţia în care îşi exercită competenţele, activităţile şi în una sau mai multe judeţe din aria eligibilă, respectiv au sediul sau o filială pe aria eligibilă. Acest lucru trebuie să reiasă...
Partenerul Lider de Proiect şi partenerii vor încheia un contract separat pentru co-finanţarea de stat cu Autorităţile Naţionale. Partenerii maghiari vor încheia contractul cu Váti Non-profit Srl., iar partenerii români cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. O precondiţie...
Un aplicant poate depune mai multe cereri de finanţare, şi poate derula mai multe proiecte câştigătoare în măsura în care poate demonstra că deţine suficiente resurse umane şi financiare pentru implementarea acestora.
Organizaţia este aplicant eligibil în cazul în care are sediul înregistrat în aria eligibilă a programului. În situatia în care sediul organizatiei nu este înregistrat în zona eligibilă a programului, iar filiala locală nu dispune de personalitate juridică proprie, se poate depune...
O condiţie a eligibilităţii aplicanţilor este ca acestea sa fie persoane juridice non-profit de drept public sau privat, care acţionează în beneficiul public, deci pot solicita finanţare de exemplu instituţii publice, consilii locale, biserici, respectiv asociaţii non-profit...
Nu. Criteriul personalului comun presupune evitarea duplicării funcţiilor în cadrul proiectului. Adică, în cadrul unui proiect trebuie să existe un singur manager de proiect, un singur manager financiar, etc. care să îndeplinească sarcini şi să îşi asume responsabilităţi la nivelul...
Activităţile proiectului trebuie implementate în aria eligibilă a programului, adică în următoarele judeţe: - Timiş, Arad, Bihor, Satu Mare – România - Csongrád, Békés, Hajdú-Bihar, Szabolcs-Szatmár-Bereg – Ungaria. Ele pot fi implementate în mai multe dintre judeţele de...
Responsabilitatea partenerilor referitoare la implementarea proiectului rămâne neschimbată. Organizaţiile parte la contractul de prestări servicii/livrare bunuri/executare lucrări trebuie să reglementeze situaţia între ele.
În cadrul procesului de evaluare nu se va urmări ca activităţile din cadrul proiectului să fie împărţite în proporţii egale între parteneri, ci ca iniţiativa să aibă un caracter transfrontalier veritabil, să aducă beneficii pentru grupurile ţintă identificate pe ambele laturi...
Bugetul proiectului trebuie planificat şi raportat în Euro.
La planificarea bugetului vă rugăm să consideraţi faptul că în cazul cheltuielilor survenite în altă deviză decât în euro, aceste cheltuieli vor fi convertite în euro conform cursului stabilit de către Comisia Europeană pentru ultima lună a perioadei de raportare:...
Cheltuielile de pregătire vor putea fi raportate ori în cadrul unui Raport Iniţial, ori în cadrul primului Raport de Progres. În cazul prezentării unui Raport Iniţial, cursul de schimb valutar va fi cel stabilit de către Comisia Europeană pentru luna prezentării Cererii de...
În cazul prezentei solicitări de propuneri nu este necesară validarea de către auditor financiar a rapoartelor de progres.
În selectarea experţilor externi (furnizori de servicii) trebuie aplicată legislaţia naţională din domeniul achiziţiilor publice. În consecinţă, nu poate fi delimitată geografic aria de provenienţă a acestora.
Raportarea se realizează în baza aşa-numitei reguli a finanţării mixte, adică fiecare factură trebuie divizată în contribuţie proprie şi în finanţare (FEDR şi contribuţia Statului membru).
Nu. Per diem se poate plăti/planifica numai pentru persoanele angajate de către partnerii din proiect care participă în proiect ca membri ai echipei de management ori în calitate de experţi interni.
Per diem-ul se plăteşte de către instituţia a cărei angajat este persoana delegată. În consecinţă, per diem-ul se plăteşte de către instituţia care deleagă persoana.
Proporţia cheltuielilor pregătitoare nu poate depăşi 10% din costurile totale eligibile, însă nu mai mult de 150,000 Euro, şi trebuie să fie corespunzătoare gradului de complexitate a proiectului. Regulile detaliate referitoare la buget, inclusiv limitele stabilite, respectiv tipul de...
Da, printre cheltuielile de pregătire pot fi rambursate şi cheltuieli de tip salarial legate de activităţile de pregătire a proiectului. În acest caz în ocazia raportării acestor cheltuieli trebuie luate în considerare şi regulile referitoare la rambursarea cheltuielilor de personal....
Cheltuielile de pregătire vor fi rambursabile dacă îndeplinesc următoarele condiţii: • Cheltuiala a survenit nu mai târziu decât data depunerii cererii de finanţare de către aplicant (=data de performanţă – teljesítés dátuma - în cazul partenerilor maghiari sau data...
Contribuţia proprie poate fi prezentată numai sub formă de numerar/bani pe cont.
Potrivit solicitării de propuneri, în cazul fiecărui domeniu major de intervenţie se pot cheltui maxim 5% din bugetul total eligibil pentru managementul proiectului, care include atât cheltuielile de personal cu membrii echipei de proiect angajaţi în cadrul instituţiei, cât şi...
Modalitatea de raportare a cheltuielilor este determinată de statutul de TVA al organizaţiei respective. În cadrul programului, TVA recuperabil nu este o cheltuială eligibilă, şi astfel nu trebuie inclus în buget. În situaţia în care beneficiarul nu poate recupera TVA, atunci bugetul...
Bugetul proiectului este compus din mai multe tabele separate, care conţin printre altele un buget total detaliat (conţine cheltuielile tuturor partenerilor) şi un buget defalcat pe parteneri.
În cazul solicitărilor de propuneri cu o singură etapă, durata maximă de implementare a unui proiect este de 12-24 luni. Durata maximă aplicabilă pentru fiecare acţiune este disponibilă în cadrul Solicitării de propuneri aferente (pct. 6).
Da, în măsura în care întreg personalul care lucrează în sediu îşi desfăşoară activitatea exclusiv în vederea implementării proiectului, şi suma acestor cheltuieli nu depăşeşte limita prevăzută în capitolul I.6.4 al Manualului Aplicantului pentru acest tip de cheltuială.
Cheltuielile de personal cu funcţionarii publici, respectiv alte categorii de bugetari, pot fi eligibile în măsura în care activitatea desfăşurată în cadrul proiectului nu se suprapune cu activitatea curentă a acestora prevăzută în normele legale în vigoare, adică nu se suprapune cu...
Contracte de prestări de servicii nu se pot încheia în nici un caz cu angajaţii unuia dintre parteneri. În măsura în care implementarea proiectului determină temporar activităţi suplimentare pentru funcţionarii publici, în cazul partenerilor din Ungaria se aplică prevederile legilor...
Da, retribuţia persoanelor care participă la implementarea proiectului poate fi rambursată şi pe bază de contract de serviciu, însă aceste cheltuieli trebuie planificate pe linia bugetară 4. Servicii externe, deoarece pe linia bugetară pentru cheltuielile de personal se pot planifica...
Nu, dobânda nu este o cheltuială eligibilă.
Proiectul poate fi depus doar în limba engleză. Pentru mai multe informaţii vă rugăm să consultaţi capitolul 10 al Solicitării de propuneri, care conţine regulile detaliate referitor la modul de depunere a proiectului. Vă atragem atenţia că limba de implementare a proiectelor este...
Aplicanţii care sunt autorităţi publice nu trebuie să depună documentul de înfiinţare.
Lista documentelor care pot fi completate, respectiv cele fără posibilitate ulterioară de completare se găseşte în capitolul Anexe la Formularul cererii de finanţare al Solicitării de propuneri. În cazul documentelor care pot fi completate dacă aplicantul nu reuşeşte să transmită...
Da, însă în această situaţie, trebuie să demonstreze că deţine suficiente capacităţi organizaţionale şi financiare.
Ajutorul de Stat se va stabili în funcţie de fiecare activitate în parte. În măsura în care regulile Ajutorului de Stat se aplică în cazul tuturor activităţilor proiectului, atunci întregul proiect va cădea sub incidenţa acestora. Regulile ajutorului de stat se aplică numai pentru...
Nu, trebuie elaborat un singur buget la nivelul întregului proiect.
Referitor la regula de minimis puteţi găsi mai multe informaţii în Anexa D - „Ghid privind Ajutorul de Stat a Solicitării de Propuneri”.
Activităţile de comunicare nu pot fi încadrate în categoria celor care beneficiază de ajutor de stat. Aceste activităţi sunt în legătură cu acţiunile solicitate de către Comisia Europeană precum şi de către Programul Operaţional, şi astfel nu sunt clasificate ca şi activităţi...
Bugetul, ca şi element component al Formularului Cererii de finanţare, este aprobat de către Comitetul Comun de Selecţie.
Criteriul implementării comune specificat de către Dumneavoastră nu este automat îndeplinit în situaţia în care este selectat un furnizor comun de servicii. Bineînţeles, în selectarea prestatorului, trebuie aplicată legislaţia achiziţiilor publice în vigoare. Implementarea comună...
Rambursarea cheltuielilor se va realiza de regulă în baza rapoartelor de progres prezentate la fiecare patru luni. Mai multe informaţii referitor la procedurile de raportare găsiţi în Manualul de implementare a proiectelor (Project Implementation Handbook).
Fiecare partener va elabora o raportare proprie (Partner Progress Report) referitoare la partea de proiect care îi revine, pe care o va înainta spre certificare organismelor de control de prim nivel din ţara în care este situat. După certificarea lor, Partenerul Lider de Proiect va realiza...
În aceste situaţii, în funcţie de capacitatea aplicantului, acesta trebuie să completeze cheltuielile suplimentare cu contribuţia proprie.
Da, finanţele proiectului trebuie derulate printr-un cont/sub-cont bancar separat deschis de către Partenerul Lider de Proiect. Singura excepţie de la această regulă se va face în cazul institutiilor publice sau a celor reglementate în baza dreptului public când, în conformitate cu...
Rambursarea facturilor este legată de rapoartele de progres. Pot fi transmise spre rambursare acele facturi care au survenit şi ai fost plătite în intervalul de timp aferent perioadei de raportare. Rapoartele de progres vor trebui elaborate şi transmise Secretariatului Tehnic Comun de către...
Beneficiarii trebuie să deruleze activităţile de achiziţie publică în conformitate cu legislaţia ţării în care sunt situaţi. Fiecare partener va fi responsabil de desfăşurarea achiziţiilor în conformitate cu legislaţia ţării sale pentru serviciile şi echipamentele care apar în...
În cazul în care salariul angajatului respectiv nu este plătit doar pentru îndeplinirea activităţilor legate de proiect ci şi pentru alte activităţi, cheltuielile eligibile trebuie să fie calculate pe baza fişelor de pontaj, şi numai partea eligibilă a salariilor poate fi...
Suma totală a bugetulul aprobat nu poate fi schimbat, însă în cazul unor modificări justificate beneficiarul poate cere modificarea bugetului prin transferul unor sume între linii bugetare. (pentru mai multe informaţii vă rugăm să consultaţi Manualul de Implementare a Proiectelor –...
Fiecare aplicant va trebui să îşi aducă contribuţia proprie la implementarea proiectului, care va fi de minim 5% pentru partenerii maghiari şi minim 2% pentru partenerii români, procente aplicate bugetului fiecarui partener de proiect. NOTĂ! Dat fiind faptul că programul trebuie să...
Încadrarea ideii de proiect într-o anumită arie de intervenţie poate fi evaluată doar în baza pachetului de aplicaţie complet, în funcţie de scopurile şi rezultatele preconizate. În eventualitatea în care rezultatele preconizate corespund obiectivelor mai multor arii majore de...
În cadrul programului nu sunt eligibile activităţile în oglindă. Aplicanţii vor trebui să demonstreze existenţa caracterului transfrontalier al proiectului, precum şi necesitatea acestuia în perspectivă transfrontalieră.
Potrivit Articolului 55 al Regulamentului 1083/2006 prin „proiect generator de venituri se înţelege: • orice operațiune care implică o investiție într-o infrastructură a cărei utilizare este supusă unor redevențe suportate direct de utilizatori • sau orice operațiune care...
În acest caz Anexa va fi înlocuită cu o declaraţie din partea Partenerului Lider de Proiect conţinând justificarea nerelevanţei în cazul primului punct şi îndeplinirea următoarelor condiţii stipulate.
Având în vedere că Analiza Cost-Beneficiu este parte a conţinutului Studiului de Fezabilitate, aceasta trebuie inclusă în pachetul de aplicaţie în conformitate cu Anexa F- Ghid de pregătire a Analizei Cost-Beneficiu la Solicitarea de Propuneri de Proiecte.
Procesul de evaluare formală şi calitativă a proiectelor are loc după închiderea Solicitării de Propuneri de Proiecte. Întregul proces de evaluare dureaza aproximativ 136-146 de zile. Puteti găsi mai multe informaţii referitoare la evaluare în Manualul Aplicantului - Capitolul III.
În cazul în care bugetul planificat al aplicantului nu conţine costuri de investiţii (de ex., cele corespunzătoare liniei bugetare 6. din Tabelul VII.2-3 al formularului Cererii de Finanţare) şi achiziţia/instalarea echipamentelor nu necesită obţinerea niciunui acord/aviz, conform...
Zona de frontieră eligibilă cuprinde partea de sud-est şi est a Ungariei şi părţile de nord-vest şi vest ale României. Este compusă din câte patru judeţe învecinate din Ungaria, respectiv din România. Din punct de vedere geografic, zona aparţine Munţilor Carpaţi şi...
Scopul strategic general al Programului de Cooperare este apropierea persoanelor, comunităţilor şi agenţilor economici din zona de frontieră pentru a facilita dezvoltarea comună a zonei de cooperare, bazându-se pe avantajele cheie specifice regiunii de graniţă. Programul asigură o...
Aplicanţii trebuie să acţioneze în parteneriat cu organizaţiile partenere de pe cealaltă parte a frontierei. Aceste parteneriate trebuie să includă parteneri de pe ambele laturi ale frontierei. În cadrul prezentului program pot participa numai organizaţiile care deţin personalitate...
Programul este finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională (în cele ce urmează FEDR), completat de co-finanţarea naţională a celor două State Membre participante în program, Ungaria şi România. Aplicanţii vor trebui sa prezinte o contributie proprie de doar 5, respectiv 2%,...
Ca şi regulă generală, procedura într-o singură etapă va fi aplicată în cazul proiectelor mai mici (proiecte soft, şi de elaborarea de studii şi planuri), cu aport redus de resurse, care vizează probleme a căror rezolvare necesită decizii rapide, în timp ce procedura în două etape...
Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013 este gestionat de următoarea structură comună de management, care asigură transparenţa întregului proces de luare a deciziilor:
Paginile www.huro-cbc.eu şi www.hungary-romania-cbc.eu sunt paginile oficiale ale Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013. Editarea acestor pagini web este efectuată de către Secretariatul Tehnic Comun al programului. Întrebările referitoare la acestea pot fi...
Paginile web ale programului sunt operate de către VÁTI Nonprofit Kft. Atât materialele publicate cât şi forma lor vizuală se supun Legii privind Drepturile de Autor în vigoare. Informaţiile şi materialele sunt disponibile pentru informare generală, şi pot fi utilizate în alte scopuri...
Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013 continuă programele de cooperare transfrontalieră implementate în trecut în regiune (Interreg IIIA în Ungaria şi Phare CBC în România) fiind implementat în cadrul unei structuri instituţionale comune, prin utilizarea de...
Aici puteţi găsi ultimele noutăţi legate de Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România, al cărui obiectiv este apropierea persoanelor, comunităţilor şi agenţilor economici din zona de frontieră pentru a facilita dezvoltarea comună a zonei de cooperare, bazându-se pe...
Széchenyi Programme Office Non-profit Llc. H-1053, Budapest, Szép utca 2., IV. emelet Adresă de e-mail: info@szechenyiprogramiroda.hu FAX: +36 1 327 0833...
Info Point -Oradea (Biroul Regional BRECO) Graţiana CARP– Manager Program Daliana VIGU – Manager Program Tel: +40 259 473 174 • +40 359 436 529 Ro - 410087, Oradea, Calea Armatei Române, nr 1/A E-mail: infopoint@brecoradea.ro Fax: +40 259 473 175 Info Point- Oradea (Biroul...
Autoritatea Naţională - România Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice RO-040129, Bucureti, B-dul Libertaţii nr. 12. Tel: +40 372 111 305 • +40 372 111 369; Fax: +40 372 111 456 Doina Surcel - Director Autoritate Naţională Maria Magdalena Racovita Jalova...
Biroului Primului Ministru (Ungaria) Departamentul pentru Relaţii Internaţionale H-1077 Budapest, Wesselényi u. 20-22. www.kormany.hu/hu/miniszterelnokseg Zsigmond Perényi Sub-secretar de Stat - Director Autoritate de Management Fruzsina Stella Hossó Manager Program Tel: +36 1 795...
Agenţia Naţională de Dezvoltare din Ungaria, în calitate de Autoritate de Management, în colaborare cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor din România, ca şi Autoritate Naţională, lansează prima solicitare de propuneri de proiecte în cadrul Programului de...
Manualul Aplicantului şi Solicitarea de propuneri au suferit o serie de modificări şi completări, care pot fi descărcate din lista de documente de mai jos. Tot aici pot fi găsite şi variantele actualizate ale documentelor în cauză. Potenţialii aplicanţi sunt invitaţi să ia în...
La data de 3 Decembrie 2008 s-a lansat prima etapă a celei de a doua Solicitări de propuneri a Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România, care se va încheia la 16 februarie 2009 (data poştei). Solicitarea se adresează în special proiectelor de investiţii, care se...
Momentan nu sunt solicitări de propuneri active. Documentele aferente solicitărilor anterioare pot fi consultate în secţiunea Solicitări anterioare.
Secretariatul Comun al Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013 a organizat, în data de 24-25 Iunie a.c., la Sóstó, Nyíregyháza, a patra şedinţă a Comitetul Comun de Selecţie.
La data de 8 octombrie 2009 Agenţia Naţională de Dezvoltare din Ungaria în colaborare cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei au lansat a treia solicitare de propuneri de proiecte în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013.
La data de 6 Octombrie 2009 a fost lansată a doua etapă (HURO/0802 AF) a celei de-a doua Solicitări de Propuneri de Proiecte, apărută la data de 3 Decembrie 2008.
Lista actualizată a proiectelor aprobate în cadrul celei de-a doua Solicitări de Propuneri de Proiecte poate fi consultată mai jos.
Avem plăcerea de a vă informa că, la reuniunea din 15 noiembrie a.c, membrii Comitetului Comun de Monitorizare au susţinut realocarea fondurilor necesare pentru a asigura finanţarea a încă 45 de proiecte în cadrul HURO/0901.
Ultima actualizare: 7 Februarie 2011 Aici pot fi găsite toate informaţiile referitoare la cea mai recentă solicitare de propuneri de proiecte (HURO/1001) din cadrul Programului.
În data de 29 August 2011, Agenţia Naţională de Dezvoltare din Ungaria, în colaborare cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, a lansat cea de-a cincea solicitare de propuneri de proiecte HURO. A apărut Corrigendumul nr. 1 la Solicitarea HURO/1101!
Secretariatul Tehnic Comun (STC) este în măsură să anunţe că, în urma deciziei luate de către Comitetul Comun de Selecţie (CCS) în data de 20 Octombrie 2011, au fost selectate spre finanţare 144 de propuneri de proiecte din cele 342 depuse în cadrul celei de-a 4-a...
Universitatea „Szent István” (Szarvas) în colaborare cu Universitatea Creştina Partium (Oradea) organizează evenimentul ZILE METODOLOGICE Fortificarea competenţelor interculturale ale pedagogilor în zona de frontieră în cadrul Programului Transfrontalier în...
Universitatea de Vest “Vasile Goldiș” din Arad organizează conferinţa de deschidere a proiectului HURO/0801/110 project, intitulat "Studiul in vitro al unor extracte vegetale de origine naturală, cu accent pe efectul lor antitumoral”. Data evenimentului: 24 februarie, 2010, 10.00 A.M....
Joi, orele 14:00, ora locală (Szeged, Honvéd tér 5/B, Manuel Kávézó) Denumirea proiectului: Efectele aderării la Uniunea Europeană asupra relaţiilor transfrontaliere, a sferei agrare şi comerţ – proiect de cercetare Tipul evenimentului: Conferinţă de presă Invitaţi: Kicsiny...
26-28 Martie, (Békés, Szegedi Kis István Református Gimnázium , Petőfi S. u. 11-13., Ungaria) Titlul proiectului: Fortificarea competenţelor interculturale ale pedagogilor în zona de frontieră Tipul evenimentului: training Teme abordate: Biblioterapia, dezvoltarea competenţelor...
Miercuri, orele 10:00-12:00 (Primăria Oradea, Sala Mare) Titlul proiectului: Pregătirea Investiţiilor Strategice Pentru Dezvoltarea Unei Infrastructuri Integrate De Transport Rutier La Nivelul Polilor Urbani Oradea-Debrecen Tipul evenumentului: consultare publică
Marţi, orele 14:00 (KÖZSÉGI MŰVELŐDÉSI HÁZ, Álmosd, Jókai u. 16., Judeţul Hajdú-Bihar, Ungaria) Titlul proiectului: Pentru protejarea valorilor naturale ale judeţelor Bihor şi Hajdu Bihar Tipul evenimentului: eveniment de lansare Înregistrare şi alte informaţii:...
Vineri, orele 12:00 (sala festivă a Liceului Teoretic Petőfi Sándor din oraşul Săcueni) Titlul proiectului: Săcuieni noul POD între IMM-urile din Euroregiunea Bihor - Hajdú-Bihar Tipul evenimentului: eveniment de deschidere, târg Invitaţie
Marţi, ora 9:45 (Oradea, sala de conferinţă a Hotelului Continental Forum Oradea, Aleea Ştrandului, nr. 1) Titlul proiectului: Înfiinţarea Agenţiei Interregională de Ştiri Digitală Hajdú-Bihar – Bihor Tipul evenimentului: conferinţă de deschidere Parteneri: Euro-Régió Ház...
Joi, orele 9:00 (România, Judeţul Satu Mare, Tăşnad, str. Mihail Sadoveanu, Nr. 3, Caritas Sala Mare) Titlul proiectului: Dezvoltarea şi promovarea posibilităţilor de turism ecologic (turism rural, ecoturism) în zona Câmpiei de Nord-Est şi a Munţilor Apuseni Tipul evenimentului:...
Miercuri, orele 9:30 (Kölcsey Központ, Debrecen, Hunyadi u. 1-3., Ungaria) Titlul proiectului: Colaborare integrată transfrontalieră maghiaro - româna în domeniul forţei de muncă Tipul evenimentului: conferinţă de deschidere Tema conferinţei este prezentarea proiectului...
Joi, orele 9:30 (Ungaria, DAB Székház, 4032 Debrecen, Thomas Mann u. 49.) Titlul proiectului: Energii alternative in regiunea transfrontaliera – Rolul biomasei ca resursa regenerabila de energie Tipul evenimentului: eveniment de deschidere Conferinta este legata de proiectul de cercetare...
Primăria Municipiului Arad organizează Conferinţa intermediară a proiectului HURO/0801/081 „Arad – Gyula Dezvoltarea comună a reţelei de transport”, implementat în parteneriat cu Primăria Gyula, Ungaria. Data: 11 august 2010, ora 10.00. Locul: Primăria Municipiului Arad, Bd....
Septembrie 4-5, 2010 (Ungaria, Domaszék: Árpád tér, Szabadság tér) Titlul proiectului: Hrana ţi-e viaţa - Cooperare transfrontalieră între Domaszék şi Pecica sub semnul gastronomiei Tipul evenimentului: Concurs de trăsură , Festivalul Vinului Domaszék, Eveniment în aer liber...
Titlul proiectului: Campanie transfrontalieră pentru protejarea valorilor naturale (în judeţele Szabolcs-Szatmár-Bereg şi Satu Mare) Tipul evenimentului: competiţie pentru instituţii de învăţământ din judeţele Szabolcs-Szatmár-Bereg şi Satu Mare (şcoli primare – desen, ...
Titlul proiectului: Campanie transfrontalieră pentru protejarea valorilor naturale (în judeţele Szabolcs-Szatmár-Bereg şi Satu Mare) Tipul evenimentului: Forum Rezidenţial În cadrul evenimentului vor fi oferite informaţii cu privire la ariile protejate Natura 2000 din zonele...
Titlul proiectului: Campanie transfrontalieră pentru protejarea valorilor naturale (în judeţele Szabolcs-Szatmár-Bereg şi Satu Mare) Tipul evenimentului: Conferinţa de presă şi conferinţa de închidere Dată şi locaţie: 16 Noiembrie 2010, Nyíregyháza Mai multe...
Titlul proiectului: Popularizarea Sportului şi a Vieţii Sănătoase în Euroregiunea Hajdú-Bihar–Bihor Tipul, data şi locaţiile evenimentelor: 20 Septembrie – Instruire antrenori, Băile Felix. 25–26 September – 2 turnee juniori, Nyíradony şi Hajdúböszörmény. 27...
Titlul proiectului: Cooperare pe Valea Crişului Tipul evenimentului: Ziua porţilor deschise în Vadu Crişului – Evenimentul va fi organizat de către Liderul de Proiect (Comuna Vadu Crişului). Un grup de 40 de persoane din Körösszegapáti (Ungaria) vor avea ocazia să viziteze...
Titlul proiectului: Fortificarea competenţelor interculturale ale pedagogilor în zona de frontieră Tipul evenimentului: Conferinţa de închidere a proiectului va fi concentrată spre prezentarea proiectului şi a rezultatelor acestuia Data şi locaţia evenimentului: 9 şi 16...
Titlul proiectului: Modelare acvo-pedolologică stratografică- secvenţială în zona Nyíregyháza – Satu Mare Tipul evenimentului:conferinţă privind rezultatele stratografiei secvenţiale bazată pe modelare geologică. Data şi locaţia evenimentului: 22 sau 25 Octombrie (data...
Titlul proiectului: Analiza cooperării şi a capacităţii de inovare a IMM-urilor, precum oportunităţile de dezvoltare ale acestora în zona de frontieră româno-ungare: Tipul evenimentului: Conferinţa de închidere a proiectului Data şi locaţia evenimentului: 5 Noiembrie 2010, SZTE...
Titlul proiectului: Drumul bisericilor medievale în judeţele Szabolcs-Szatmár-Bereg şi Satu Mare Tipul evenimentului: Simpozion ştiintific. În luna noiembrie 2010 se va organiza un simpozion de 2 zile în cadrul căruia vor fi prezentate experţilor volumul ce cuprinde rezultatele...
Titlul proiectului: Serii de programe pentru consolidarea colaborării economice româno-maghiare Tipul evenimentului: conferinţă de presă Data şi locaţia evenimentului: Conferinţa va avea loc luni, 11 octombrie 2010, la ora 11, Sala Sever Frentiu – Hotel Continental Astoria. În...
Titlul proiectului: Program de cooperare şi dezvoltare economică româno-ungar (HURO/ 0901/083/2.1.2) Tipul evenimentului: expoziţie şi conferinţă Data şi locaţia evenimentului: Békéscsaba, Ungaria, 28-31 octombrie 2010 Festivalul de Cârnaţi Csaba - participare cu un stand...
Titlul proiectului: „Dezvoltarea şi promovarea posibilităţilor de turism ecologic (turism rural, ecoturism) în zona Câmpiei de Nord-Est şi a Munţilor Apuseni” HURO/0801/160 Tipul evenimentului: Conferinţă de încheiere Limba de lucru: maghiară (traducere simultană în lb....
Titlul proiectului: Introducerea de lucrări agrotehnice pentru protecţia mediului cu scopul protejării solului (HURO/0801/136) Tipul evenimentului: conferinţă Data şi locaţia: 22 Noiembrie, orele 10:00 am – 2:00 pm (CET) Szeged, (Kossuth L. sgt. 17) 24 Noiembrie, orele...
Titlul proiectului: Sistem comun de colectare şi (pre)tratare a deşeurilor valorificabile - studii şi planuri – HURO/0801/089 Tipul evenimentului: Conferinţa de închidere a proiectului Data şi locaţia evenimentului: 10 Noiembrie 2010, începând cu ora 11:00, la Primăria...
Titlul proiectului: Valoarea familiei - Comunităţi prospere (HURO/0901/045/2.5.1) Tipul evenimentului: eveniment de deschidere Dată şi locaţie: 13 noiembrie 2010, Carei , Casa Comunitară Sf. Ladislau, orele 11 (ora locală) .
Titlul proiectului: Cercetări ştiinţifice legate de starea şi hidrogeologia corpurilor de ape subterane transfrontaliere din bazinul Crişurilor (Bihar-Bihor) (HURO/0801/047) Tipul evenimentului: workshop Dată şi locaţie: 19 noiembrie 2010., Tiszántúli Környezetvédelmi És...
Titlul proiectului: Cluster2Succes (HURO/0901/124/2.1.2) Tipul evenimentului: Conferinţa de presă Dată şi locaţie: Timişoara, 23 noiembrie 2010, cu începere de la orele 11:00, în sala Dunărea din cadrul Centrului Regional de Afaceri al CCIAT, situat pe Bd. Eroilor de la Tisa, nr....
Primăria Municipiului Arad organizează Conferinţa finală a proiectului HURO/0801/081 „Arad – Gyula Dezvoltarea comună a reţelei de transport”, implementat în parteneriat cu Primăria Gyula, Ungaria. Data: 29 decembrie 2010, ora 10.00. Locul: Primăria Municipiului Arad, Bd....
Secretariatul Tehnic Comun al Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013 anunţă scoaterea la concurs a două posturi de Manager de Program pe perioadă determinată (2 ani), precum şi a unui post de Manager financiar pe perioadă nedeterminată. Mai...
STC, în colaborare cu Info Point Oradea, vă invită la Forumul pentru identificare de parteneri, care va avea loc la Oradea, în data de 19 ianuarie 2011. Prilejuit de lansarea celei de-a patra solicitări de propuneri de proiecte, forumul are ca obiectiv facilitarea formării de...
Secretariatul Tehnic Comun (STC) al Programului, în colaborare cu Info Point Oradea, organizează o serie de sesiuni de informare, pe parcursul lunii ianuarie 2011, pentru a oferi sprijin potenţialilor aplicanţi în procesul de completare a cererilor de finanţare. Sesiunile de...
Muzeul Ţării Crişurilor, Consiliul Judeţean Hajdú - Bihar, Ungaria şi Direcţia Muzeelor din Judeţul Hajdú Bihar, în calitate de parteneri în proiectul Crearea de laboratoare de restaurare de înaltă performanţă cu centrele Debreţin-Oradea - HURO MUZEUM 0901/024/2.5.1., au onoarea...
Titlul proiectului: Oportunităţi de valorificare a patrimoniului cultural prin cooperare transfrontalieră în vederea dezvoltării turismului şi a mediului de afaceri Tipul evenimentului: Conferinţă de deschidere Dată şi locaţie: 2 martie 2011. Salonta, Parcul Statuilor Sala de...
Titlul proiectului: „STUDII ŞI PLANURI PENTRU UN MANAGEMENT EFICIENT AL APELOR DIN ZONA BIHOR – BÉKÉS ÎN VEDEREA ASIGURĂRII DEZVOLTĂRII DURABILE COMUNE” Tipul evenimentului: Conferinţă de deschidere Dată şi locaţie: 4 martie 2011, Primăria municipiului Salonta...
Diocesa din Hajdúdorog, Diocesa Debrecen-Nyíregyháza şi Episcopia Romano-catolică din Satu Mare în cooperarea lor pentru familii mai fericite Vă invită cu drag la Conferinţa de vindecare a familiilor organizată în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2013...
Avem deosebita plăcere de a vă invita, marti, 12 aprilie 2011, începând cu orele 11.00 (ora Romaniei), la sediul Autoguvernarii locale URA, judeţul Szabolcs – Szatmár – Bereg, Ungaria (Comuna Ura, Strada Kossuth, nr. 43, tel. 0036-44-520-169) la întâlnirea organizată de către...
Universitatea din Oradea, Univesrsitatea din Debrecen si Consiliul Judetean Bihor, in calitate de parteneri a proiectului „Romanian-Hungarian R&D Platform for inteligent building research projects support”, cod HURO/0802/155, au onoarea de a va invita la Conferinta de lansare a...
Titlul proiectului: HURO/0802/131_AF Comuna Vadu Crisului Business incubator for cross-border co-operation in the development of tourism Tipul evenimentului: conferinţă de presă Data şi locaţia: 03. mai 2011. 10:00 óra Ungaria, 4200 Hajdúszoboszló,...
Titlul proiectului: HURO/0901/045/2.5.1 „Valuing family - Prospering communities” Tipul evenimentului: Ziua familiei „Pro Familia” Data şi locaţia: 7.05.2011, Ardud Vii ora 9.00 Romania Ardud Vii, Centru Comunitar Helga Winter Contact: István Lepedus, Tel: + 40-61- 715011,...
Titlul proiectului: HURO/0901/045/2.5.1 „Valuing family - Prospering communities” Tipul evenimentului: curs de formare pregatirea tinerilor pentru viata familiala Data şi locaţia: 13-15.05.2011, Complex Pintea, Valea Mariei Data şi locaţia: 20-22.05.2011, Complex Pintea, Valea...
Titlul proiectului: HURO/0901/124/2.1.2. „Cluster Development for successful IT&C Sectors” Tipul evenimentului: ”Software Business Internationalization Training” Data şi locaţia: 19-20 Mai 2011, Timisoara, ora 09:30, Incubatorul de Afaceri Software Timisoara Contact: Mira Sisak,...
Luni, 02.05.2011, începând cu ora 16:00 au fost demarate cursurile de echitaţie la Clubul Sportiv Horse Sylvana din Botiz. Deschiderea a debutat cu o scurtă prezentare a cailor, a antrenorului şi a instructorilor. Cursurile sunt finanţate în cadrul proiectului „Tradiţii ecvestre fără...
Workshop-ul este organizat in scopul realizarii unui schimb de experienta si bune practici in domeniul managemnetului calitatii apei Data: 28-29 Mai 2011 Locul desfasurarii: Valea lui Liman, Timis NETECOWAT Workshop program.doc (2011.05.17)
In data de 27 mai 2011, la Universitatea de Vest din Timisoara, Facultatea de Fizica, la orele 13-14 va avea loc conferinta de presa pentru lansarea proiectului HURO/0901/037/2.2.2 “Depozit complex de date moleculare pentru protecţia mediului” “Környezetvédelmi komplex molekuláris...
30 mai 2011, castelul Karolyi, Carei ora 10.00 Deschiderea expoziției, conferința de presă - cuvânt introductiv, Liviu Marta, director general - cuvânt de salut dl. președinte Árpád Csehi dl. presedinte Oszkár Seszták d-na Magdolna Kalapáti, director dl. primar Eugen Kovács -...
Proiectul HURO/0901/200/2.4.2 "Dezvoltarea, extinderea de-a lungul graniţei româno-maghiare a unui sistem de raportare şi colectarea datelor epdiemiologice" Partener lider : Organul de Sanatate Publică al Oficiului Guvernamental Judeţean Békés , Ungaria Parteneri din România :...
Avem deosebita plăcere de a vă invita să participaţi în data de 25 – 26 mai 2011, începând cu ora 11,00 la workshop-ul organizat în cadrul proiectului „Romanian-Hungarian R&D Platform for intelligent building research projects support”, Akronim IntelBuild, cod HURO/0802/155,...
Vă invitam la evenimentul organizat in cadrul proiectului ”LEARN BY ART- ÎNVĂȚARE PRIN ARTĂ - TANULÁS A MŰVÉSZETEKEN KERESZTÜL" (HURO/ 0901/ 025/ 2.5.1) - SEMINARUL: "Promovarea tradiţiilor prin artă, în grădiniţă, prin şi dincolo de frontieră" LOCAȚIE: Esztár Kismarja -...
Despre projectul ” „Studiul proprietatii de acumulare al diferitelor medicamente si metabolici asupra ecosistemul Bazinului Cris” vom tine a prezentare in cadrul conferintei nationale XXXV. Halászati Tudományos Tanácskozás in Szarvas, Ungaria, in limba maghiara si engleza. Evenimentul...
Despre projectul „Studiul proprietatii de acumulare al diferitelor medicamente si metabolici asupra ecosistemul Bazinului Cris” vom tine a prezentare in cadrul Sesiunii anuală de comunicări, ştiinţifice a studenţilor şi a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar la...
Avem deosebita plăcere de a vă invita să participaţi în data de 27 mai 2011, începând cu ora 09,00 la workshop-ul organizat în cadrul proiectului „ Cross-border Development and Implementation of a Master Program in Advanced Mechatronics Systems”, Akronim HU-RO MECHA, cod...
Luni 30.05.2011, cu începere de la ora 10:00 va avea loc „Ziua porților deschise pentru proiectul Cross-border Development and Implementation of a Master Program in Advanced Mechatronics Systems ” 0901/179/2.3.1. ” la sediul Universității din Oradea, Str. Universității nr.1.
HURO/0801/180 ENRI - Conferinţă finală Universitatea Creştină Partium, Sala festivă|Oradea, str. Primăriei nr. 27.
Avem deosebita plăcere de a vă invita să participaţi în data de 02 iunie 2011, începând cu ora 15,00 la conferinţa de lansare a proiectului „Bihar Countie’s Health Care Contribution”, Akronim BIHARMED, cod HURO/0802/082, proiect depus de către Consiliul Judeţean Bihor (LP), în...
Conferinţa de presă va prezenta proiectul: “Studiul proprietăţilor de acumulare a unor produse farmaceutice şi mataboliţi ȋn ecosistemul Bazinului Crişurilor” ȋn data de 08. Iunie 2011 la ora 10.30 (ora Romȃniei) ȋn cadrul Universităţii din Oradea. Persoană de contact:...
Festivalul Arany János, Salonta este organizat în cadrul proiectului cu titlul „Oportunităţi de valorificare a patrimoniului cultural prin cooperare transfrontalieră în vederea dezvoltării turismului şi a mediului de afaceri – CoolTourA”. Primăria Municipiului Salonta, în...
În cadrul expoziţiei Timagralim va avea loc prezentarea Proiectului HU-RO 0901_119, intitulat: Breeding of sturgeons and of other freshwater predatory fish species in cages Organizatori: din partea USAMVB Timisoara: Prof.dr.ing. Adrian Grozea si Asist.dr.ing. Ioan Banatean-Dunea...
“Contribuţii la utilizarea eficientă a energiilor regenerabile în judeţele Bihor şi Hajdú-Bihar”, acronim REGENERG HURO/0802/083 Valoarea totală a proiectului este de 873.925 Euro. Universitatea din Oradea este lider de proiect, având ca partener Universitatea din Debrecen....
TITLU PROIECT : „Vindecare fără graniţe între Crişul şi Mureş - întemeierea bazei comune îngrijirii medicale în judeţele Arad şi Békés „ Cod HURO/0802/021 Lider proiect : Spitalul Judeţean „Pándy Kálmán” din Gyula Partener : Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Arad...
Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Oradea pentru Graniţa România – Ungaria organizează o sesiune de instruire a beneficiarilor de finanţare nerambursabilă din cadrul Solicitării de Propuneri de Proiecte HURO/0802. Agenda evenimentului va cuprinde patru...
Universitatea de Vest din Timișoara lansează Proiectul ”Să formăm noi antreprenori - Growing New Entrepreneurs”, finanțat prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria – România 2007-2013. Proiectul este derulat în parteneriat cu Universitatea de Științe Szeged, Camera de...
UNIVERSITATEA DE VEST “VASILE GOLDIŞ” ARAD, ROMANIA, şi UNIVERSITATEA DIN DEBRECEN, UNGARIA anunţă lansarea proiectului comun ”Impactul calităţii capitalului uman asupra coeziunii sociale şi economice în zona de frontieră” (cercetare comună privind coeziunea socială şi...
INVITAŢIE LA WORKSHOPUL PROIECTULUI „STUDII ŞI PLANURI PENTRU UN MANAGEMENT EFICIENT AL APELOR DIN ZONA BIHOR – BÉKÉS ÎN VEDEREA ASIGURĂRII DEZVOLTĂRII DURABILE COMUNE” HURO/0901/184/1.3.4. 5 iulie 2011 Primăria municipiului Salonta str.Republicii, nr.1, Sala mică de şedinţe...
UNIVERSITATEA DE VEST “VASILE GOLDIŞ” ARAD, ROMANIA, şi UNIVERSITATEA DIN DEBRECEN, UNGARIA anunţă lansarea proiectului comun ”Impactul calităţii capitalului uman asupra coeziunii sociale şi economice în zona de frontieră” (cercetare comună privind coeziunea socială şi...
Primăria municipiului Satu Mare implementează proiectul “Tradiţii ecvestre fără frontiere în Sătmar”, acronim ECVESTRO, cod HURO/0901/148/2.5.1 prin care şi-a propus să instruiasca un număr de 175 de copii şi tineri în arta echitaţiei. Prin munca în echipă va fi antrenat...
Fundația VAL VERDE vă invită la festivitatea de lansare al proiectului " Hidro-Forest: prezentarea valorilor naturale ale microregiunilor Eco-NA-Tur si Fehergyarmat si realizarea infrastructurii aferente" Data: 15.08.2011 ora: 12:00 Comuna Turulung, Piața principală
Fundația SZIVÁRVÁNY vă invită la festivitatea de lansare al proiectului " Hidro-Forest: prezentarea valorilor naturale ale microregiunilor Eco-NA-Tur si Fehergyarmat si realizarea infrastructurii aferente" Data: 05.08.2011 ora: 11:30 Kiss Ernő u. 2., Fehérgyarmat H-4900
Tabara de creatie artistica pentru prima data se va realiza in Stei, in urma sprijinului financiar obtinut prin acest proiect. Amenajarea locatiei si dotarea finantata va permite dezvoltarea unei noi preocupari artistice prin importul de la partenerii maghiari, si-anume a metaloplastiei, mai...
Invitaţie la workshopul proiectului „Studii şi planuri pentru un management eficient al apelor din zona Bihor – Békés în vederea asigurării dezvoltării durabile comune” Data: 23. August 2011 (marţi) Locaţia: Casa de Cultură “Bartók Béla”, Sarkad, str. Vár nr. 2/b. -...
Stimate domn / doamnă, Avem onoarea de a vă invita la conferinţa de lansare a proiectului „Crearea unui Incubator şi Centru de Servicii în Afaceri Transfrontaliere” realizat în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră România-Ungaria, 2007-2013 prin Fondul European de...
Consiliul Județean Csongrád, în calitate beneficiar, împreuna cu Parcului Istoric National de la Ópusztaszer, cu respect vă invită a lua parte la programul titlul ECOnferința
INVITAŢIE LA WORKSHOPUL PROIECTULUI „STUDII ŞI PLANURI PENTRU UN MANAGEMENT EFICIENT AL APELOR DIN ZONA BIHOR – BÉKÉS ÎN VEDEREA ASIGURĂRII DEZVOLTĂRII DURABILE COMUNE” Data: 20 septembrie 2011 (marţi) Locaţia: Casa de Cultură “Bartók Béla”, Sarkad, str. Vár nr....
În numele Primăriei Municipiului Debrecen și Primăriei Municipiului Salonta vă invităm cu drag la prezentarea proiectului CoolTourA - Oportunităţi de valorificare a patrimoniului cultural prin cooperare transfrontalieră în vederea dezvoltării turismului şi a mediului de afaceri,...
Concurs internaţional de echitaţie la Botiz Sâmbătă, 1 octombrie 2011 a avut loc la Clubul Sportiv Horses Sylvana de la Botiz concursul internaţional de echitaţie organizat de către Primăria municipiului Satu Mare în parteneriat cu Fundaţia Tiszavarázs Egészségvölgy din Ungaria...
Avem deosebita plăcere de a vă invita să participaţi în data de 13 – 14 octombrie 2011, la cel de-al doilea workshop organizat în cadrul proiectului „Romanian-Hungarian R&D Platform for intelligent building research projects support”, Akronim IntelBuild, cod HURO/0802/155_AF,...
Workshop-ul se desfasoara in cadrul proiectului cu titlul Cercetări privind dezvoltarea unor nanoparticule hepatoprotectoare de Silybum marianum cu biodisponibilitate crescută”, HURO/0901/058/2.2.2., in cadrul Programului de Cooperare Tranfrontaliera Ungaria-Romania, finantat de Fondul...
Expozitia materialelor promotionale realizate in cadrul proiectului CoolTourA (HURO/0901/192/2.1.3) la Festivalul Carnatilor de la Békéscsaba.
Primaria municipiului Satu Mare organizeaza in data de 5 noiembrie evenimentul Vanatoare calare cu copoi. Va invitam sa luati parte alaturi de noi la acest eveniment.
Secretariatul Tehnic Comun (STC) al Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria – România 2007-2013, în colaborare cu BRECO Oradea, în calitate de Info Point, vă invită la evenimentele de informare aferente Solicitării de propuneri HURO/1101. Obiectivul sesiunilor de...
Secretariatul Tehnic Comun (STC) al Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria – România 2007-2013, în colaborare cu BRECO Oradea, în calitate de Info Point, vă invită la evenimentele de informare aferente Solicitării de propuneri HURO/1101. Obiectivul sesiunilor de...
Universitatea din Debrecen si Staţiunea de Cercetare Dezvoltare Agricolă Livada vă invită să participati la conferinta organizată în cadrul Proiectului HURO /0802/092_AF intitulat „ Influenţa schimbării climatice şi a aprovizionării cu elemte nutritive asupra circuitului carbonului...
Invitatie la al 2-lea workshop HERD.
Hermánszeg-Conferinţă de deschidere
Primaria Comunei Cefa are deosebita placere de a va invita sa participati la Conferinta de Lansare a Proiectului „ECO ACCES Îmbunatatirea accesului la utilitatile publice pentru protectia mediului înconjurator transfrontalier”cod proiect HURO/0802/072_AF. Evenimentul va avea loc in data...
Invitaţie pentru coferinţa de deschidere a proiectului transfrontalier "Poarta de est – Dezvoltarea infrastructurii de transport rutier între localităţile Garbolc şi Bercu". Data şi locul conferinţei 7 decembrie 2011, ora 15, sala mare de şedinţe a Consiliului Judeţean Satu Mare.
Conferinţa de închidere a proiectului „Dezvoltarea unui sistem transfrontalier de monitorizare a păsărilor şi a unei baze de date on-line” va avea loc la Urziceni (RO) în data de 9-10 decembrie 2011. Proiectul finanţat de Fondul European de Dezvoltare Regională a fost lansat la...
Consiliul Judetean Bihor organizeaza un workshop in cadrul proiectului HURO/0801/056. Locatia: Oradea Data 09.12.2011
Invitatie la seminarul organizat in cadrul proiectului CoolTourA - HURO/0901/192/2.1.3
Vă invităm să ne onorați cu prezența d-voastră, la Conferința de încheiere a proiectului comun de formare pentru Poliţia de Frontieră, cu titlul „Viitor fără frontiere” - „Borderless Future” BOFU, derulat de Şcoala de Pregătire a Agenţilor de Poliţie de Frontieră „Avram...
In data de 16.12.2011, de la ora 12:00, va avea loc, la Caminul Cultural din Comuna Berveni, conferinta de incheiere a proiectului HURO/0901/168/2.4.2 FiReMan.
În calitate de partener profesional, Organul de Sănătate Publică al Oficiului Guvernamental Judeţean Hajdú-Bihar vă invită să participaţi la conferinţa de închidere a proiectului HURO/0901/200/2.4.2 având ca obiect „Dezvoltarea, extinderea de-a lungul graniţei...
Evenimentul va promova proiectul cu titlul "Înapoi la natură – protejarea și prezentarea comună a valorilor noastre naturale”, derulat prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria – România 2007 – 2013 de către Muzeul Banatului din Timişoara în colaborare cu Judeţul...
Invitatie la expozitia Arany János organizata in cadrul proiectului CoolTourA (HURO/0901/192/2.1.3)
Conferința de presă - încheiere proiect ”Competențe profesionale europene pentru toți profesorii - EPROCOM” Cod proiect: HURO/0901/170/2.3.1 Asociația Consult Scolari din Satu Mare în parteneriat cu Universitatea din Nyíregyháza – (Nyíregyházi Főiskola) – Ungaria, în...
Conferinta de presa ce marcheaza finalul proiectului „COMPETENȚE PROFESIONALE EUROPENE PENTRU TOȚI PROFESORII (EPROCOM)”, proiect derulat in perioada noiembrie 2010 - ianuarie 2012 de catre Asociatia Consult Scolari din Satu Mare in parteneriat cu Nyiregyhazi Foiskola (Ungaria). Conferinta...
Avem deosebita plăcere de a vă invita să participaţi în data de 30 ianuarie 2012, începând cu ora 10,00 la workshop-ul organizat în cadrul proiectului „ Cross-border Development and Implementation of a Master Program in Advanced Mechatronics Systems”, acronim HU-RO MECHA, cod...
Invitatie si Program Workshop EPRAS
Stimaţi colaboratori, Avem deosebita onoare de a vă invita să participați la Conferința de încheiere a Proiectului de cooperare transfrontalieră derulat între orașele înfrățite Municipiul Timişoara şi Oraşul Szeged, cu titlul „Biodiversitatea şi protecţia naturii – o...
Avem deosebita plăcere de a vă invita să participaţi în data de 27 Februarie 2012, începând cu ora 9,00 la evenimentul "OPEN DAY" organizat în cadrul proiectului „E-Laboratory Practical Teaching for Applied Engineering Sciences”, acronim EPRAS, cod HURO/0901/028, proiect depus de...
CONFERINȚA DE ÎNCHIDERE a proiectului cu titlul: „Cercetări privind dezvoltarea unor nanoparticule hepatoprotectoare de Silybum marianum cu biodisponibilitate crescută”, HURO/0901/058/2.2.2.
In data de 5 martie 2012, incepand cu orele 09.00, are loc evenimentul de deschidere oficiala a fabricii de reciclare a deseurilor provenite din surse de lumina, la Mezőkovácsháza – Ungaria. Lansarea se inscrie in seria evenimentelor din cadrul programului de cooperare transfrontaliera...
Showroom-ul face parte dintr-o caravană ce viziteaza 20 de oraşe din judeţele-ţintă ale proiectului - 10 oraşe din România (Timişoara, Lugoj, Sânnicolau Mare, Arad, Ineu, Salonta, Oradea, Marghita, Carei, Satu Mare) şi 10 din Ungaria (Békéscsaba, Hajdúböszörmény, Gyula, Debrecen,...
Showroom-ul face parte dintr-o caravană ce viziteaza 20 de oraşe din judeţele-ţintă ale proiectului - 10 oraşe din România (Timişoara, Lugoj, Sânnicolau Mare, Arad, Ineu, Salonta, Oradea, Marghita, Carei, Satu Mare) şi 10 din Ungaria (Békéscsaba, Hajdúböszörmény, Gyula, Debrecen,...
Showroom-ul face parte dintr-o caravană ce viziteaza 20 de oraşe din judeţele-ţintă ale proiectului - 10 oraşe din România (Timişoara, Lugoj, Sânnicolau Mare, Arad, Ineu, Salonta, Oradea, Marghita, Carei, Satu Mare) şi 10 din Ungaria (Békéscsaba, Hajdúböszörmény, Gyula, Debrecen,...
Showroom-ul face parte dintr-o caravană ce viziteaza 20 de oraşe din judeţele-ţintă ale proiectului - 10 oraşe din România (Timişoara, Lugoj, Sânnicolau Mare, Arad, Ineu, Salonta, Oradea, Marghita, Carei, Satu Mare) şi 10 din Ungaria (Békéscsaba, Hajdúböszörmény, Gyula, Debrecen,...
Showroom-ul face parte dintr-o caravană ce viziteaza 20 de oraşe din judeţele-ţintă ale proiectului - 10 oraşe din România (Timişoara, Lugoj, Sânnicolau Mare, Arad, Ineu, Salonta, Oradea, Marghita, Carei, Satu Mare) şi 10 din Ungaria (Békéscsaba, Hajdúböszörmény, Gyula, Debrecen,...
Showroom-ul face parte dintr-o caravană ce viziteaza 20 de oraşe din judeţele-ţintă ale proiectului - 10 oraşe din România (Timişoara, Lugoj, Sânnicolau Mare, Arad, Ineu, Salonta, Oradea, Marghita, Carei, Satu Mare) şi 10 din Ungaria (Békéscsaba, Hajdúböszörmény, Gyula, Debrecen,...
Invitatie si program Workshop, organizat de Universitatea din Oradea in cadrul proiectului HURO/0901/028 EPRAS
Seminar CoolTourA - HURO/0901/192/2.1.3 INVITAȚIE LA SEMINARUL PROIECTULUI „OPORTUNITĂŢI DE VALORIFICARE A PATRIMONIULUI CULTURAL PRIN COOPERARE TRANSFRONTALIERĂ ÎN VEDEREA DEZVOLTĂRII TURISMULUI ŞI A MEDIULUI DE AFACERI” Data: 02 martie 2012 (vineri)...
Open Day organizat de Universitatea din Oradea in cadrul proiectului HURO/0901/028 EPRAS
Invitatie si program la Festivitatea de inchidere a proiectului HURO/0901/028 EPRAS, Universitatea din Oradea, 19 Martie 2012
Acest eveniment se desfasoara in cadrul proiectului HURO/0901/152/2.5.1- "Cradle of the folkloric culture Elek-Santana-Graniceri" si reprezinta o trecere in revista a activitatilor proiectului, cuprinzand si o cercetare etnografica din vatra folclorica veche Elek-Santana-Graniceri.
We have the honour to invite you to the workshop organized in the frame of the project Borderland - Community Learning Resource Centre (HURO/090/077) in 03.30.2012, 10.00 a.m. at seat of the Carei and Ier Plain Rural Association, str. Principală nr. 1, com. Petrești, jud. Satu Mare. The...
Avem onoarea de a vă invita la workshop-ul organizat în cadrul proiectului „Borderland – Centru de Resurse Comunitare de Învățământ” (HURO/0901/077), organizat în data de 30.03.2012 ora 10.00 la sediul Asociației Rurale Câmpia Careiului și Ierului (str. Principală nr. 1, com....
Avem onoarea de a vă invita la workshop-ul organizat în cadrul proiectului „Borderland – Centru de Resurse Comunitare de Învățământ” (HURO/0901/077), organizat în data de 28.03.2012 ora 13.00 în sala Casei Maghiare din Salonta, str. Kossuth Lajos nr. 16, Salonta, jud. Bihor....
Avem onoarea de a vă invita la workshop-ul organizat în cadrul proiectului „Borderland – Centru de Resurse Comunitare de Învățământ” (HURO/0901/077), organizat în data de 29.03.2012 ora 13.00 la Colegiul Csíky Gergely, str. I. Calvin nr. 22, Arad. Proiectul Borderland - CLRC este...
Deschiderea Proiectului MARIVMICCOL
Avem onoarea de a vă invita la workshop-ul organizat în cadrul proiectului „Borderland – Centru de Resurse Comunitare de Învățământ” (HURO/0901/077), organizat în data de 29.03.2012 ora 9.00 la Liceul Teoretic Bartók Béla, b-dul Drăgălina nr. 11A, Timișoara Proiectul...
INVITAȚIE LA WORKSHOPUL PROIECTULUI „OPORTUNITĂŢI DE VALORIFICARE A PATRIMONIULUI CULTURAL PRIN COOPERARE TRANSFRONTALIERĂ ÎN VEDEREA DEZVOLTĂRII TURISMULUI ŞI A MEDIULUI DE AFACERI” PATRIMONIUL CULTURAL ÎN CONTEXTUL DEZVOLTĂRII URBANE Data: 30 martie 2012...
Conferinţa de deschidere a proiectului „Development of Open Source Software and Interactive Teaching Tools for Mathematics”, (Dezvoltarea unor programe informatice cu sursă deschisă şi a unor instrumente de predare interactivă a matematicii), cod proiect HURO/1001/040/2.3.1, acronim...
Conferinţă de lansare a proiectului "Dezvoltarea cooperării economice dintre Nyíregyháza şi Satu Mare" - HURO/1001/228/2.1.2. Conferinţa va avea loc în data de 18 aprilie 2012, la ora 12:00 în sala de şedinţe a Primăriei municipiului Satu Mare
PARTENERI Lider de proiect: Primăria Municipiului Salonta Partener de proiect: Debrecen Megyei Jogú Város Önkormányzata Partener asociat: Societatea Culturală ”Arany János” INVITAȚIE LA WORKSHOPUL PROIECTULUI „OPORTUNITĂŢI DE VALORIFICARE A PATRIMONIULUI CULTURAL PRIN...
INVITAȚIE LA WORKSHOPUL PROIECTULUI „OPORTUNITĂŢI DE VALORIFICARE A PATRIMONIULUI CULTURAL PRIN COOPERARE TRANSFRONTALIERĂ ÎN VEDEREA DEZVOLTĂRII TURISMULUI ŞI A MEDIULUI DE AFACERI” OPORTUNITĂȚI DE COOPERARE TRANSFRONTALIERĂ ÎN DOMENIUL TURISMULUI Data: 20 aprilie 2012...
INVITAȚIE LA EVENIMENTUL PROIECTULUI „Pe două roți fără granițe - Dezvoltarea pistei de biciclete – Etapa I.” HURO/0802/146_AF Data: 25 aprilie 2012 (miercuri) Locația: Salonta, Casa de cultură ”Zilahy Lajos”, str. Iuliu Maniu nr.10 PROGRAM...
INVITAȚIE LA CONFERINȚA DE DESCHIDERE A PROIECTULUI „Prevenirea dezastrelor în regiunea transfrontalieră Salonta – Sarkad” SalSaPrev - HURO/1001/318/2.4.2 Data: 25 aprilie 2012 (miercuri) Locația: Salonta, Casa de cultură ”Zilahy Lajos”, str. Iuliu Maniu nr.10 PROGRAM...
Lider de Proiect: Municipiul Salonta Partener de Proiect: Consiliul Local al orașului Sarkad HURO/1001/318/2.4.2 INVITAȚIE LA CONFERINȚA DE DESCHIDERE A PROIECTULUI „Prevenirea dezastrelor în regiunea transfrontalieră Salonta – Sarkad” Data: 25 aprilie 2012 (miercuri)...
INVITAȚIE LA SEMINARUL ORGANIZAT ÎN CADRUL PROIECTULUI „OPORTUNITĂŢI DE VALORIFICARE A PATRIMONIULUI CULTURAL PRIN COOPERARE TRANSFRONTALIERĂ ÎN VEDEREA DEZVOLTĂRII TURISMULUI ŞI A MEDIULUI DE AFACERI” OPORTUNITĂȚI DE COOPERARE ÎN DOMENIUL TURISMULUI SALONTA-DEBRECEN Data:...
Primăria Comunei Dorolţ organizează în data de 26 aprilie 2012 workshop-ul cu tema „Planificarea traseelor de biciclete în regiunea transfrontalieră” în cadrul proiectului HURO/1001/154/ 1.1.3, „Pe două roţi în Sătmar”, implementat în cadrul Programului de Cooperare...
În cadrul conferinţei, pe lângă rezultatele proiectului, vor fi prezentate, cu participarea specialiştilor în domeniul ecologizării, soluţii inovative de remediere ce răspund uneia dintre cele mai mari provocări ale epocii noastre.
Colegiul Tehnic "Valeriu Branişte” din Lugoj vă invită să participaţi la deschiderea Simpozionului Internaţional "Învăţământul tehnic în actualul context educaţional şi economic european", ed. a IV-a, şi la cea de-a doua Conferinţă privind proiectul Quality and Complementarity...
Orașul Valea lui Mihai (RO), împreună cu Administrația locală a Comunei Penészlek (HU), Comuna Curtuișeni (RO) și Nemzeti Infrastruktúra Fejlesztő Zrt. implementează proiectul intitulat “Development of Technical studies and plans for building a cross-border road Penészlek -...
Garda Nationala de Mediu - Comisariatul Regional TImis (Romania), in calitate de lider de proiect, in parteneriat cu Inspectoratul Regional de Mediu, Conservarea Naturii si Managementul Apei al Regiunii Tisa Inferioara (Ungaria) organizeaza evenimentul de lansare (receptie) a proiectului "Actiuni...
Conferinta de lansare a proiectului - partenterul responsabil : PP Comuna Geszt Locatie: 5734 Geszt, Arany J. u. 1. Data si ora: 18 mai 2012, ora 11:00 (ora locala) Invitatia la eveniment si programul sunt prezentate in atasament. Va asteptam cu drag!
Evenimentul INFORMATION DAY din cadrul proiectului „Development of Open Source Software and Interactive Teaching Tools for Mathematics”, (Dezvoltarea unor programe informatice cu sursă deschisă şi a unor instrumente de predare interactivă a matematicii), cod proiect HURO/1001/040/2.3.1,...
Inspectoratul de Protecţia Mediului, Naturii şi Ape „Tiszántúli” (Ungaria) ca lider de proiect în parteneriat cu Garda Naţională de Mediu, Comisariatul Regională (România) organizează şedinţă de deschidere a proiectului cu titlul: „Ecological Action for Reducing the Terrain...
Garda Naţională de Mediu, Agenţia Regională (România), ca Partener Lider de proiect, în parteneriat cu Inspectoratul de Protecţie a Mediului , Naturii şi Apelor „Tiszántúli” (Ungaria) organizează în data de 31 mai 2012 ora 10.00 şedinţa de deschide a proiectului cu titlul:...
Asociaţia Handicapaţilor Fizic (AHF) Satu Mare vă invită să participaţi la prezentarea proiectului „Drumuri Comune Pentru Cei Cu Dizabilităţi”, cod HURO/0802/059_AF, implementat în cadrul Programului de Cooperare Transfrontaliera Ungaria – România 2007 – 2013.
Așteptăm cu drag reprezentanții presei, precum și specialiștii și furnizorii de servicii turistice și culturale din regiune. Informații suplimentare despre eveniment se pot obține de la coordonatorul proiectului. Vă rugăm să confirmați participarea Dvs. la datele de contact de mai...
Așteptăm cu drag reprezentanții presei, precum și specialiștii și furnizorii de servicii turistice și culturale din regiune. Vă rugăm să confirmaţi participarea Dvs. la datele de contact de mai jos până cel târziu pe data de 29.05.2012, ora 15:00: Alb Ioana, coordonator proiect...
Așteptăm cu drag reprezentanții presei și a societății civile din regiune, precum și localnicii care doresc să afle mai multe informații despre obiectivele proiectului și traseul pistei de biciclete pentru care se va întocmi documentația tehnică în cadrul prezentului proiect....
In data de 30 – 31 mai 2012, începând cu ora 10,00 va avea loc cel de-al treilea workshop organizat în cadrul proiectului „Romanian-Hungarian R&D Platform for intelligent building research projects support”, Akronim IntelBuildHU-RO, cod HURO/0802/155_AF, proiect depus de către...
Asociația InfoTour Carei are onoarea de a vă invita la conferința finală organizată în cadrul proiectului „Borderland – Centru de Resurse Comunitare de Învățământ” (Borderland – CLRC), care va avea loc în zilele de 6-7 iunie 2012 (miercuri și joi) la sediul Szegedi Akadémiai...
Avem deosebita plăcere de a vă invita la ceremonia de deschidere a proiectului ”Plans of the road construction Tinca-Zsadany” (Planuri pentru constucția de drumuri: Tinca – Zsadány), care va avea loc vineri, 01 iunie 2012, începând cu orele 13.00. Evenimentul este organizat de...
Inchiderea proiectului "SOILMAP: Dezvoltarea şi evaluarea printr-o abordare complexă chimică - fizică - microbiologică a calităţii solurilor", Vineri, 22. iunie 2012, Sala de conferințe, Institutul de Cercetare pentru Cereale Ltd. )6726 Szeged, Alsó kikötő sor 9.)
Primăria municipiului Satu Mare în parteneriat cu Direcţia pentru Protecţia Mediului şi a Apelor Tisa Superior (Ungaria) în calitate de Lider de Proiect şi parteneri asociaţi: Administraţia Naţională Apele Române, Direcţia Apelor Someş-Tisa, Sistemul de Gospodărire a Apelor Satu...
Universitatea din Debrecen si Staţiunea de Cercetare Dezvoltare Agricolă Livada vă invită să participati la conferinta organizată în cadrul Proiectului HURO /0802/092_AF intitulat „ Influenţa schimbării climatice şi a aprovizionării cu elemte nutritive asupra circuitului carbonului...
La Füzesgyarmat va fi organizatã conferința intitulatã „Opțiunile comunicării transfrontaliere”. Oaspeții prezenți vor primi informații privind proiectul şi efectele aşteptate de acesta. Totodatã au posibilitatea descoperirii frumuseților şi atracțiilor localitãții. Simultan...
Study tour in cadrul proiectului "Amenajarea infrastructurii de mediu din ariile protejate din Bihor si Hajdu Bihar" - HURO 0802/087_AF
Asociația IT Carei are onoarea de a vă invita la conferința finală organizată în cadrul proiectului „CivilCity: Un model durabil pentru implicarea societății civile în procesul decizional al autorităților locale” (CivilCity), care va avea loc în 29 iunie 2012 (vineri), ora 10.00...
"Consolidarea si armonizarea colaborarilor economice si comerciale transfrontaliare in regiunea Szatmar" HURO/1001/222/2.1.2 ECOCOOP-SZATMAR Eveniment: Intalnire De Afaceri Locatia: "Valea Mariei" Restaurant Valea Mariei Data: 29. Iunie 2012.
”Consolidarea şi armonizarea colaborărilor economice şi comerciale transfrontaliere în regiunea Szatmar” HURO/1001/222/2.1.2 Eveniment: Intalnire De Afaceri Locatia: Restaurant „VALEA MĂRIEI” , NEGREŞTI-OAŞ Data: 29 Iunie 2012.
Asociația IT Carei are onoarea de a vă invita la trainigul de formare de reporteri comunitari organizat în cadrul proiectului Agenție comunitară transfrontalieră de știri și centru de resurse” (COmmunity-based Borderland news Agency and resource Centre, COBAC, care va avea loc în...
Asociația IT Carei are onoarea de a vă invita la workshopul organizat în cadrul proiectului Agenție comunitară transfrontalieră de știri și centru de resurse” (COmmunity-based Borderland news Agency and resource Centre, COBAC, care va avea loc în 22 iulie 2012 (duminică), ora 12.00 la...
La Körösújfalu va fi organizatã conferința intitulatã „Opțiunile comunicării transfrontaliere”. Oaspeții prezenți vor primi informații privind proiectul şi efectele aşteptate de acesta. Totodatã au posibilitatea descoperirii frumuseților şi atracțiilor localitãții....
Pe data de 25.07.2012 se inaugureaza traseele in cadrul proiectului "Ecoturul Muresului inferior intre Periam Port si Mako" ID HURO/0901/268/2.1.3. In cadrul proiectului se organizeaza ture acvatice pe raul Mures cu canoe/caiac intre Periam Port si Mako ture pe uscat cu bicicletele sau pe jos pe...
La Bucsa va fi organizatã conferința intitulatã „Opțiunile comunicării transfrontaliere”. Oaspeții prezenți vor primi informații privind proiectul şi efectele aşteptate de acesta. Totodatã au posibilitatea descoperirii frumuseților şi atracțiilor localitãții. Simultan va avea...
La Szeghalom va fi organizatã conferința intitulatã „Opțiunile comunicării transfrontaliere”. Oaspeții prezenți vor primi informații privind proiectul şi efectele aşteptate de acesta. Totodatã au posibilitatea descoperirii frumuseților şi atracțiilor localitãții. Simultan va...
La Ecsegfalva va fi organizatã conferința intitulatã „Opțiunile comunicării transfrontaliere”. Oaspeții prezenți vor primi informații privind proiectul şi efectele aşteptate de acesta. Totodatã au posibilitatea descoperirii frumuseților şi atracțiilor localitãții. Simultan va...
Ziua cooperării europene - 2012 Ziua cooperării europene se va organiza, în jurul datei de 21 septembrie 2012, în întreaga Europă. Aceasta va celebra îmbunătăţirea calităţii vieţii şi a condiţiilor de locuire aduse în rândul locuitorilor din Europa şi a celor din...
Va invitam sa participati la evenimentul ce va avea loc in cadrul proiectului HURO/1001/317/1.3.1 „Protect the natural treasures of your community”, oraganizat de Liderul proiectului Comuna Cefa, in data de 17.08.2012 , incepand cu orele 12:00 ora locala, la Centrul de Afaceri Cefa, Comuna...
In fisierele atasate puteti gasi informatii detaliate referitoare la "International Workshop on Functional Analysis" (Workshop-ul International de Analiza Functionala) care va fi organizat la Universitatea de Vest din Timisoara, Romania, in perioada 12 - 14 Octombrie 2012, in cadrul proiectului...
În cadrul proiectului „Development of Open Source Software and Interactive Teaching Tools for Mathematics”, (Dezvoltarea unor programe informatice cu sursă deschisă şi a unor instrumente de predare interactivă a matematicii), cod proiect HURO/1001/040/2.3.1, acronim SOFTMAT, va avea loc...
La Dévaványa va fi organizatã conferința intitulatã „Opțiunile comunicării transfrontaliere”. Oaspeții prezenți vor primi informații privind proiectul şi efectele aşteptate de acesta. Totodatã au posibilitatea descoperirii frumuseților şi atracțiilor localitãții. Simultan va...
Fundația Diaspora din Timișoara vă invită la WORKSHOP-ul: COLABORARE TRANSFRONTALIERĂ ROMÂNIA-UNGARIA ÎN CADRUL CLUSTERERLOR DE ENERGII REGENERABILE. Întâlnirea va avea loc la Timișoara în data de 13 septembrie 2012, de la ora 11:00. Locație: Centrul Regional de Afaceri, sala...
La Totkomlos va fi organizat seminarul intitulat „Website-ul între modalitate de comunicare și instrument strategic de dezvoltare a relațiilor transfrontaliere”. La acest seminar vor participa 20 de persoane, 10 din Totkomlos și 10 din Nădlac. Programul va cuprinde: prezentarea...
La Nadlac va fi organizat seminarul intitulat „Internet - spațiu de informare și comunicare”. La acest seminar vor participa 20 de persoane, 10 din Nadlac și 10 din Totkomlos. Programul va cuprinde: prezentarea proiectului „Information and communication at European standards in...
În septembrie 2012 pentru prima dată va fi sărbătorită Ziua Cooperării Europene în întreaga Uniune Europeana dar şi în ţările vecine. În săptămâna din 17 - 23 septembrie, vor avea loc peste 100 de evenimente locale organizate în cadrul a 75 de programe de cooperare...
Conferinţa de presă de încheiere a proiectului ‚,Studiul proprietăţii de acumulare al diferitelor medicamente şi metaboliţi asupra ecosistemului Bazinului Crişurilor’’se va desfăşura în Oradea, în cadrul Universităţii din Oradea, în data de 26.09.2012. Limba oficială a...
Institutul de Pescuit, Acvacultură şi Irigaţii vă invită respectuos la conferința de ȋnchidere a proiectului „Studiul proprietății de acumulare al diferitelor medicamente şi metaboliţi asupra ecosistemului Bazinului Crişurilor”. Conferința va avea loc ȋn Szarvas, ȋn cadrul...
Conferinta se defasoara in cadrul proiectului HURO/0802-087_AF, AAPB-HB si reuneste 60 de specialisti in arii protejate din Romania si Ungaria, in special din judetele Bihor si Hajdu-Bihar. Evenimentul ce se va desfasura pe durata a doua zile are ca scop o mai buna cunoastere a legislatiei in...
dr. Gábor Galambos, decan al Facultăţii Pedagogice Juhász Gyula, Universitatea de Ştiinţe Szeged, Sándor Aranyi, conferenţiar, FPJGY a UŞtSZ (SZTE) Vica-Tila Adorian, decan al Facultăţii de Design, Universitatea de Vest Timişoara şi Florea Hariton, lector, Universitatea de Vest...
Locaţie: Dumbrăviţa -Jud. Timiş Data: 22-23. 09. 2012 Programul: Sâmbãtã- 22 Sept. 09:00-10:00 micul dejun, ocuparea standurilor 11:00- 12:00 conversaţi la masã rotundã, prezentarea firmelor 12:00-13:00 masa comunã în primãria comunei 13:00-15:00 vizitarea încubatorului...
Asociația IT Carei are onoarea de a vă invita la conferința de deschidere organizat în cadrul proiectului Agenție comunitară transfrontalieră de știri și centru de resurse” (Community-based borderland news agency and resource centre, COBAC, care va avea loc în 1-2 octombrie 2012 la...
Gea Media Non-profit Kft si Camera de Comert, Industrie si Agricultura Arad va invita la Conferinta de Deschidere a proiectului INTERCLUSTER. Locatie: Camera de Comert si Industrie Csongrád (H-6721 Szeged, Párizsi krt. 8-12.) etajul II, sala de conferinte „Rainer Ferenc” Agenda:...
Următoarea expoziţie HunRoCoop vai fi organizată la Szentes în data de 27-28 Octombrie 2012. Mai multe detalii: Bertók Róbert E-mail: bertok@griroda.hu Tel: +36-30/444-86-73 Csorba Gyula E-mail: csorba@szentes.hu Tel: +36-30/439-25-37
Tabăra ecologică la Vésztő (Ungaria).
Tabăra aplicativă de științe ale naturii Talentum de la Poieni Strâmbu.
Concurs on-line în două etape. Tematica: Protecția mediului și Științe.
La Körösladány va fi organizatã conferința intitulatã „Opțiunile comunicării transfrontaliere”. Oaspeții prezenți vor primi informații privind proiectul şi efectele scontate ale acestuia. Totodatã au posibilitatea descoperirii frumuseților şi atracțiilor localitãții.
In data de 10– 11 octombrie 2012 Consiliul Judetean Bihor organizeaza un workshop în cadrul proiectului „Romanian-Hungarian R&D Platform for intelligent building research projects support”, Acronim IntelBuildHU-RO, cod HURO/0802/155_AF, proiect depus de către Universitatea din...
Colegiul Tehnic ,,Valeriu Branişte” din Lugoj, vă invită să participaţi la activitatea Ziua dezvoltării informaţionale şi a tehnicii de calcul, eveniment ce face parte din lista activităţilor din cadrul proiectului transfrontalier Quality and Complementarity in Cross – border...
“Don Orione” Beneficence - Charity Society, ca şi partener de conducere, respectiv Camera de Comerţ şi Industrie al Judeţului Békés, ca şi partener de proiect, cu ocazia pornirii proiectului vă invită cu stimă la conferinţa de deschidere a proiectului intitulat „Cross-border...
Vă invităm cu respect la conferinţa finală a proiectului HERD întitulat „Învăţământul superior pentru coeziunea socială”, care va avea loc în data de 24 octombrie 2012 în clădirea centrală a Universităţii din Debrecen (Aula, etajul II). Vă aşteptăm să vă înscrieţi...
In cadrul proiectului cu titlul: "Protect the natural treasures of your community" cod HURO/1001/317/1.3.1, Comuna Cefa, are onoarea de a va invita Vineri, 26.10.2012, ora 13.00 la coferinta pe tema: "Plantele medicinale din Parcul Natural Cefa", invitat de onoare prof.univ.dr. Farmacist...
Asociația IT Carei are onoarea de a vă invita la workshopul organizat în cadrul proiectului Agenție comunitară transfrontalieră de știri și centru de resurse” (COmmunity-based Borderland news Agency and resource Centre, COBAC, care va avea loc în 5 noiembrie 2012 la Salonta. Proiectul...
Asociația IT Carei are onoarea de a vă invita la trainigul pentru reporteri comunitari organizat în cadrul proiectului Agenție comunitară transfrontalieră de știri și centru de resurse” (COmmunity-based Borderland news Agency and resource Centre, COBAC, care va avea loc în perioada 6-9...
Tipul evenimentului: workshop Data: 07.11.2012 Locația: Zerind nr.1, Galeria de Artă Așteptăm cu drag reprezentanții societății civile din regiune, experți, precum și localnicii care doresc să afle mai multe informații despre obiectivele proiectului și traseul pistei de...
Universitatea din Debrecen si Staţiunea de Cercetare Dezvoltare Agricolă Livada vă invită să participati la conferința de închidere organizată în cadrul Proiectului HURO /0802/092_AF intitulat „ Influenţa schimbării climatice şi a aprovizionării cu elemte nutritive asupra...
Consiliul Judetean Bihor organizeaza in perioada 14-15 noiembrie 2012 evenimentul Open Days, în cadrul proiectului „Romanian-Hungarian R&D Platform for intelligent building research projects support”, Akronim IntelBuildHU-RO, cod HURO/0802/155_AF, proiect depus de către Universitatea...
În perioada 28-29 noiembrie va avea loc la Satu Mare al doilea Workshop organizat în cadrul proiectului “Dezvoltarea cooperării economice între Nyíregyháza şi Satu Mare” acronim BUSINESS TOUR, HURO/1001/228/2.1.2. În cadrul evenimentului vor fi abordate teme de interes atât pentru...
Asociaţia Multisalva şi Asociaţia de Utilitate Publică Tisa Superioară – Scafandri şi Salvări Speciale desfăşoară în data de 23 noiembrie 2012 workshopul cu titlul „Posibilităţi de integrare a unităţii de salvare transfrontaliere în sistemul existent” în cadrul proiectului...
Asociaţia Multisalva şi Asociaţia de Utilitate Publică Tisa Superioară - Scafandri şi Salvări Speciale desfăşoară în data de 24 noiembrie 2012 workshopul cu titlul „Posibilităţi de integrare a unităţii de salvare transfrontaliere în sistemul existent” în cadrul proiectului...
Primăria Comunei Oșorhei organizează Miercuri, 21.11.2012, de la ora 10:00, la sediul Primăriei, Conferința de Deschidere a proiectului HURO/1101/ 014 „Dezvoltarea infrastructurii rutiere la nivelul localităților Oșorhei și Betettyoufalu/Road infrastructure development at the level of...
In cadrul proiectului HURO/1001/072 Euro-School, derulat de catre Liceul Don Orione Oradea, in calitate de lider de proiect, si Szent Jozsef Gimnazium Debrecen, in calitate de partener de proiect, la data de 16 noiembrie 2012 se vor organiza concursuri intre elevii celor doua licee. Temele...
Am ajuns la un pas foarte important în realizarea proiectului intitulat ”Crearea unui incubator şi centru de servicii pentru afaceri transfrontaliere”. S-a încheiat construcția Incubatorului de afaceri în Săcueni, și dorim ca în data 22 noiembrie să predăm lucrările, într-un mod...
Evenimentul va avea loc de la ora 11, la Centrul Regional de Afaceri Timișoara. La workshop vor participa firme din județele Csongrad și Timiș.
Invitație la evenimentul organizat în cadrul proiectului cu titlul "Spatiul Schengen cu competente. Dobândirea de competente si norme Schengen în vederea formãrii profesionale a politistilor de frontierã din România" HURO/1001/269/2.3.1 Data: 28.11.2012 Locația: Oradea, Hotel...
Invitatie la festivitatea de inchidere a proiectului.
Orașul Săcueni, împreună cu Comuna Abrămuț și Comuna Kokad implementează proiectul intitulat “Development of technical studies and plans for connecting Abramut to Kokad via Sacueni” - HURO/1001/109/1.1.3. Una dintre sarcinile proiectului este organizarea unei conferințe de...
Asociaţia Handicapaţilor Fizic (AHF) Satu Mare vă invită să participaţi la evenimentul de prezentare a rezultatelor proiectului „Drumuri Comune Pentru Cei Cu Dizabilităţi”, cod HURO/0802/059_AF, implementat în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria – România...
Comuna Dorolţ organizează ceremonia de închidere a proiectului „Pe două roţi în Sătmar”, cod proiect HURO/1001/154/ 1.1.3., care va avea loc în data de 14 decembrie 2012 în Satu Mare. Proiectul este implementat în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria –...
Asociaţia Multisalva şi Asociaţia de Utilitate Publică Tisa Superioară - Scafandri şi Salvări Speciale organizează în data de 13 decembrie 2012 conferinţa cu titlul „DERESYS – Sistemul transfrontalier de salvare” în cadrul proiectului „Developed Rescue System of the...
Invitație la evenimentul organizat în cadrul proiectului SchelC Data: 18.12.2012 Locația: Oradea, Hotel Continental Dacia Aleea Ștrandului nr.1
Oraşul Szeged şi Municipiul Timişoara vă invită să participati la conferinta de inchidere organizată in cadrul proiectului „Sistem Agro-Logistic Regional Integrat” - HURO/0802/153_AF. Data şi locul organizării conferinţei: 14 Decembrie 2012, ora 10:00, Piaţa de Gros Dorozsma, Str...
Municipiul Timişoara şi Oraşul Szeged vă invită să participati la conferinta de inchidere organizată în cadrul proiectului „Sistem Agro-Logistic Regional Integrat” -HURO/0802/153_AF Data şi locul organizării conferinţei: 17 Decembrie 2012, ora 12:00, Piaţa de Gros Timisoara, str....
La zece ani de la inaugurarea pavilionului A, la șapte ani de la inagurarea pavilionului B, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a Județului Arad are plăcerea de a Vă invita la evenimentul prilejuit de inaugurarea pavilionului central în data de 19 Decembrie 2012, ora 12.00, Calea...
Avem deosebita plăcere de a vă invita la conferința de presă a proiectului ”Plans of the road construction Tinca-Zsadany” (Planuri pentru constucția de drumuri: Tinca – Zsadány), care va avea loc vineri, 14 decembrie 2012, începând cu orele 11.00. Evenimentul este organizat de...
În cadrul seminarul se prezinta rezultatele proiectului și se premiază câștigătoii concursului on-line.
În data de 19 ianuarie 2013, ora 11 va avea loc conferința de lansare a proiectului “Barca lui Noe - Școală în natură și fermă de prezentare – Noah`s Ark” HURO/1101/100/1.3.1 în localitatea Ardud Vii (județul Satu Mare). Partenerii proiectului sunt Csengersimáért Közhasznú...
Asociația IT Carei are onoarea de a vă invita la conferința finală și conferința de presă organizată în cadrul proiectului Crearea software-ului Elastic Survey Editor (Creation of the Elastic Survey Editor, ElasticSurvey), care va avea loc în data de 28 ianuarie 2013 la Oradea....
Data: 07.02.2013 Locația: Oradea, Hotel Continental Dacia Aleea Ștrandului nr.1 Program: 10.00-10.30 Primirea și înregistrarea participanților 10.00-10.30 Conferință de presă cu participarea echipelor de management ale proiectului 10.30-10.35 Deschiderea oficială a evenimentului...
Invitație la workshopul organizat în cadrul proiectului „Prevenirea dezastrelor în regiunea transfrontalieră Salonta – Sarkad” Tema: Prezentarea Planului comun pentru situații de urgență Salonta-Sarkad Data: 05 februarie 2013 (marți) Locația: Salonta, Casa de cultură ”Zilahy...
Tip eveniment: Întâlnire transfrontalieră Titlu proiect: “NETacces - Fostering the cross-border communities\' free access to the Internet Network” - HURO/1001/275/1.2.2 Data evenimentului: 2 februarie 2013 Scurta descriere a evenimentului: Sâmbătă, 2 februarie 2013, un grup de 15...
Colegiul Tehnic ,,Valeriu Branişte” din Lugoj vă invită să participaţi la CONFERINŢA DE ÎNCHEIERE A PROIECTULUI, eveniment ce face parte din lista activităţilor din cadrul proiectului european Quality and Complementarity in Cross–border Technical Vocational Education, finanţat prin...
Cel de-al patrulea eveniment de promovare din cadrul proiectului cu titlul “Rolul evenimentelor şi produselor tradiţionale locale în dezvoltarea turismului rural" va fi organizat la data de 23.02.2013, 10.30 în aula gimnaziului Táncsics Mihály. Una dintre activităţile principale ale...
Inspectoratul de Protecţia Mediului, Protecţia Naturii şi de Gospodărire a Apelor al bazinului Tisei Superioare Nyíregyháza-Ungaria, în parteneriat cu Agenţia pentru Protecţia Mediului Satu Mare vă invită la Conferinţa inchidere a proiectului HURO/1001/312/1.3.4, întitulat EASATI...
Proiectul ,,Punte ecologică peste râul Mureş între Makó şi Periam” a fost implementat în parteneriat de Primăria oraşului Makó – Lider de proiect şi Primăria comunei Periam – Partener în proiect, pentru a contribui la protejarea biodiversităţii în regiunea româno –...
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (A.D.I.) Zona Metropolitană Oradea, în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie Hajdu-Bihar respectiv cu Camera de Comerţ şi Industrie Bihor vă invită la CONFERINȚA DE ÎNCHEIERE a proiectului HURO/1001/160 „Preparing and setting-up of...
Invitație la conferința finală a proiectului „Prevenirea dezastrelor în regiunea transfrontalieră Salonta – Sarkad” Data: 6 martie 2013 (miercuri) Locația: Sarkad, Ungaria, str. Vár 2b.
FUNDAȚIA GREEN STREAM, vă invită la festivitatea de predarea tehnică a Centrului de Prezentare și Vizitare, realizat în cadrul proiectului HIDROFOREST HURO/0802/071 Data: 11 Martie 2013, ora 11,00 Locaţia: RO-447335, Turulung, Str. Turului ( județul Satu Mare, România )
Conferința de închidere a proiectului intitulat "The NEXT media generation - Establishing the basic of cross-border communication between Hajdúböszörmény and Săcueni HURO1001/233 /1.2.2." se va desfășura pe 22-23 martie 2013. Locul de desfășurare al conferinței: Muzeul Orașului...
În data de 28.03.2013, orele 14.00 (ora Ungariei) va avea loc la Ópályi (Ungaria), conferinţa de încheiere a proiectului "NETacces - facilitarea accesului gratuit la internet al comunităţilor din regiunea transfrontalieră” (“NETacces - Fostering cross-border free access to the...
Consiliul Local Nădlac, în calitate de partener de proiect şi Nemzeti Infrasztruktúra Fejlesztö Zrt. în calitate de lider al proiectului „Bullding Csanádpalota- Nagylac cross-border connecting road” finanţat prin Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013,...
Orașul Săcueni, Comuna Abrămuț și Comuna Kokad realizează împreună proiectul intitulat "Development of technical studies and plans for connecting Abrămuț to Kokad via Săcueni" – HURO/1001/063/1.1.3. Conferința de închidere a proiectului se va desfășura pe 28 martie 2013, având...
Invitație la workshopul organizat în cadrul proiectului „Pe două roți fără granițe - Dezvoltarea pistei de biciclete – Etapa I.” Diminuarea amprentei ecologice prin ciclism și stil de viață sănătos Locația: Casa de cultură Zilahy Lajos – sala mare Data: 03. aprilie...
INVITAȚIE LA WORKSHOPUL ORGANIZAT ÎN CADRUL PROIECTULUI „Pe două roți fără granițe - Dezvoltarea pistei de biciclete – Etapa I.” Pachet de bază pentru două roți Data: 4 aprilie 2013. Program: 11,00 Deschiderea oficială a evenimentului: Török László, primarul...
Invitație la workshopul organizat în cadrul proiectului „Pe două roți fără granițe - Dezvoltarea pistei de biciclete – Etapa I.” Diminuarea amprentei ecologice prin ciclism și stil de viață sănătos Locația: Casa de cultură Zilahy Lajos – sala mare Data: 03. aprilie...
Fundația Green Stream – Val Verde din Turulung și Szivárvány Közalapítvány din Fehérgyarmat realizează împreună proiectul intitulat Hidro-Forest: prezentarea valorilor naturale ale microregiunilor Eco-NA-Tur și Fehérgyarmat și realizarea infrastructurii aferente...
Fundația Green Stream – Val Verde din Turulung și Szivárvány Közalapítvány din Fehérgyarmat realizează împreună proiectul intitulat Hidro-Forest: prezentarea valorilor naturale ale microregiunilor Eco-NA-Tur și Fehérgyarmat și realizarea infrastructurii aferente...
Asociaţia Consult Scolari şi Primăria Comunei Csengersima vă invită să luaţi parte la evenimentul de închidere a proiectului „Construire Piaţă şi Depozit frigorific pentru dezvoltarea Economiei şi Comertului transfrontalier”, cod proiect HURO/0802/114, implementat în cadrul...
Closing conference of the project "Mutual knowledge transfer and experience exchange among the radiotherapy centres of the border area to assure the availability of the modern therapies" Date: 19.04.2013 10.00 am. Location: Savoy Hotel Timişoara, Spl. Tudor Vladimirescu no.2, Timişoara
Titlul proiectului: „Pe două roți fără granițe - Dezvoltarea pistei de biciclete – Etapa I.” Tipul evenimentului: workshop Data şi locaţia: Liceul Tehnologic nr.1 Salonta, str. Şarcadului, nr.1
Direcţia Judeţeană pentru Cultură Bihor are deosebita onoare de a vă invita să participați alături de echipa comună româno - maghiară la evenimentul de lansare a proiectului intitulat „Promoting our Common Heritage – Revitalization of the cultural turism in Hajdu Bihar – Bihor...
Conferinţa de încheiere a proiectului RESCUE (HURO/1001/319/2.4.2) va avea loc în localitatea Berveni, la data de 24 aprilie 2013, începând cu orele 13:00.
Invitație la workshop Data: 17.05.2013 Locația: Zerind nr.1, Galeria de Artă Așteptăm cu drag reprezentanții societății civile din regiune, experți, precum și localnicii care doresc să afle mai multe informații despre rezultatele proiectului și traseul pistei de biciclete din...
Tipul evenimentului: conferinţă de încheiere Titlul proiectului: HURO/1001/014 ”Planificarea unui sistem de transport cu impact transfrontalier la nivelul polilor urbani Oradea şi Debrecen” Data şi locaţia evenimentului: Evenimentul va avea loc în data de 23 mai 2013, ora 11:00, la...
Titlul proiectului: “Dezvoltarea cooperării economice între Nyíregyháza şi Satu Mare” acronim BUSINESS TOUR, HURO/1001/228/2.1.2. Tipul evenimentului: workshop Data şi locaţia: 15-16 Mai 2013, Satu Mare În cadrul evenimentului vor fi abordate teme de interes atât pentru...
Titlul proiectului: „A new method and system for real time fermentation process monitoring”, (HU-RO BIOETHANOL, cod HURO 1001/121/2.2.2 Tipul evenimentului: workshop Data şi locaţia: 27 mai 2013, Hotel Ramada Oradea, Calea Aradului, Nr.9, 410223. Parteneri: Universitatea din Oradea, în...
Titlul proiectului:„Pe două roți fără granițe - Dezvoltarea pistei de biciclete – Etapa I.” Tipul evenimentului: conferinţă de încheiere Locația: Salonta, P-ța 1 Decembrie Data: 14 iunie 2013 Tema evenimentului: Inaugurarea pistei pentru bicicliști și încheierea...
Locația: Zerind, jud. Arad, RO Temă: Concurs pentru bicicliști și prezentări pe tema ciclismului și modului de viață sănătos Detalii în invitația și programul atașat.
Titlul proiect: HURO BIKE Plan - HURO/1001/008/1.1.3 Tipul evenimentului: conferința de încheiere Data şi locaţia: 29.05.2013, ora 11:00, Zerind nr.1, Galeria de Artă Tema evenimentului: prezentarea rezultatelor proiectului
Titlul proiectului: „Pentru un Someş curat – Programe pentru tineret şi populaţie, modelarea unei abordări pentru dezvoltarea sustenabilă a regiunii”, cod HURO/1001/065/1.3.1 Tipul evenimentului: conferinţă de închidere Parteneri: Asociaţia Handicapaţilor Fizic (AHF) Satu Mare...
Titlul proiectului: „Pe două roți fără granițe - Dezvoltarea pistei de biciclete – Etapa I.” Tipul evenimentului:Workshop organizat în cadrul proiectului Locația: Salonta, sala mică a Primăriei Municipiului Salonta Data: 5 iunie 2013 Tema evenimentului: evaluarea...
Titlul proiectului: Metode interactive de educaţie ecologică pentru copii”, cod proiect HURO/1001/075/1.3.1 Tipul evenimentului: eveniment de închidere Data şi locaţia: 18 iunie 2013, Centrul de recreere şi socializare pentru tineri şi vârstnici din satul Cărăşeu, Comuna, Culciu...
Titlul proiectului: „Metode inovative în producţia de bioetanol şi de vin” Tipul evenimentului: workshop Data şi locaţia: 21 iunie 2013, Universitatea din Seghedin, Centrul de Studii şi Informare József Attila ( József Attila Tanulmányi és Információs Központ (TIK)) Ady Tér...
Camera de Comerț și Industrie Bihor în parteneriat cu Fundația "Hajdu-Bihar Megyei Vallalkozasfejlesztesi Alapitvany” și Asociația pentru Promovarea Afacerilor în România vă invită să participați la conferința bilaterală ”Dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri şi a...
Titlu proiect: „Vindecare fără granițe în regiunea Criș Mureș” Tipul evenimentului: eveniment de încheiere Data şi locaţia: 18 iunie 2013, ora 10:00, Hotel Continental, sala Vasile Goldiş , B-dul Revolutiei nr.79-81 Arad Parteneri: Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad...
Titlul proiectului: HURO/0802/019 „Înapoi la natură – protejarea și prezentarea comună a valorilor noastre naturale” Tipul evenimentului: conferinţă de închidere Data şi locaţia: 8 iunie 2013, ora 11, Sala Verde a Prefecturii Timiș Descriere: Scopul proiectului a fost de a...
Conferinta de deschidere a proiectului Business Energy
Titlul proiectului: laborarea de studii privind reabilitarea zonelor mlăștinoase în Cherechiu (RO) - Kokad (HU) – HURO/1001/173/1.3.4 Tipul evenimentului: conferinţă de închidere Data şi locaţia: 10 iulie 2013, începând cu ora 12:00, Școala Gimnazială Bocskai István – sala de...
Primăria municipiului Satu Mare organizează în data de 19.07.2013 conferinţa de închidere a proiectului "Pe apă şi pe două roţi pe lângă Someş-HUROVELO" - HURO 0802/006 prin care s-au realizat 18 km pistă pentru biciclişti în partea română şi 22 km în partea maghiară până...
Primăria municipiului Satu Mare vă invită cu drag să luaţi parte la conferinţa finală a proiectului “Dezvoltarea cooperării economice dintre Nyíregyháza şi Satu Mare” HURO/1001/228/2.1.2.
Ne face plăcere să Vă invităm la forumul de afaceri finanţat în cadrul proiectului câştigător HURO/1001/300 "Program de consolidare a antreprenoriatului în regiunea Körös-Sárrét şi Borş" şi al Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria – România 2007-2013 al FEDR -...
Ne face o deosebită plăcere să vă invităm la conferinţa finală a proiectului intitulat "Program de consolidare a antreprenoriatului în regiunea Körös-Sárrét şi Borş" din cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria – România 2007-2013, organizată în data de...
Vă invităm la conferința organizată în parteneriat de către Societatea de Binefacere “Don Orione” ca partener lider şi Camera de Comerț și Industrie a Județului Békés, ca partener de proiect, în colaborare cu Camera de Ingineri al Județului Békés. Evenimentul se desfăşoară...
La acest eveniment ne dorim să purtăm o discuţie interactivă pe marginea celor două cercetări realizate în cadrul proiectului mai sus menţionat, care au analizat piaţa forţei de muncă la nivelul Comunei Culciu şi Comunei Csengersima. Ne dorim identificarea unor posibile soluţii la...
Vă invităm la conferința organizată în parteneriat de către Societatea de Binefacere “Don Orione” ca partener lider şi Camera de Comerț și Industrie a Județului Békés, ca partener de proiect, în colaborare cu Camera de Ingineri al Județului Békés. Evenimentul se desfăşoară...
Vă invităm la conferința organizată în parteneriat de către Societatea de Binefacere “Don Orione” ca partener lider şi Camera de Comerț și Industrie a Județului Békés, ca partener de proiect, în colaborare cu Camera de Ingineri al Județului Békés. Evenimentul se desfăşoară...
Camera de Comerţ şi Industrie a Judeţului Békés oferă, prin proiectul HURO/1101/034/2.1.1, întreprinderilor interesate, 50 m2 de stand şi posibilitatea de a călători la expoziţia Top Expo din Oradea. Putem asigura în total 10 locuri în standul de expunere şi transport gratuit...
Scopul întâlnirii este întărirea durabilă a colaborării, formarea unui parteneriat puternic, viabil, şi transmiterea experienței organizaţiilor participante.
Scoala avansata in tehnici si tendinte moderne in biologia cancerului - Sesiune teoretica
Primăria Municipiului Oradea în parteneriat cu Comunitatea Evreilor din Debrecen organizează miercuri, 16 octombrie 2013, la ora 11:00, în Sala Mare a Primăriei din Oradea evenimentului de lansare al proiectului HURO/1101/052/2.1.3 Promoting religious tourism by best using the patrimony of...
LANSAREA OFICIALĂ A PROIECTULUI ȘI CONFERINȚĂ DE PRESĂ
Avem deosebita plăcere de a vă invita să participaţi la Conferinţa finală de închidere a proiectului „A new method and system for real time fermentation process monitoring”, (HU-RO BIOETHANOL, cod HURO 1001/121/2.2.2) în data de 21 octombrie 2013, începând cu ora 10:00 la Hotel...
In cadrul acestui eveniment ne propunem să facem cunoscute activităţile desfăşurate, investiţiile realizate şi principalele rezultate ce au fost atinse pe parcursul implementării proiectului.
Suntem încântați să vă informăm că proiectul realizat de către Asociația Körösök Völgye Natúrpark Egyesület, Közép-Békési Területfejlesztési Önkormányzati Társulás și Asociația Pescarilor Sportivi Aqua Crisius Oradea a fost finalizat prin apariţia numărul șase al...
Ne face deosebită plăcere să vă invităm la conferinţa cu titlul: “Actualități în legislaţia muncii şi protecţia muncii”, organizată de Societatea de Binefacere “Don Orione” în calitate de partener lider şi de Camera de Comerț și Industrie a Județului Békés, în...
Conferință metodologică și atelier destinat pedagogilor din România și Ungaria, care sunt interesați de cunoașterea unor metode de educație ecologică ce pot fi folosite în activitățile din aer liber cu elevii.
Partenerii proiectului intitulat „Cross-border acces for business support – Acces transfrontalier la sprijin în afaceri” organizează în data de 18 martie 2014 o conferinţă pe tema “Legislaţia muncii în practică - stabilirea relaţiilor de muncă”.
INVITATIE
Ne face deosebită plăcere să vă invităm la conferinţa de încheiere a proiectului „Cross-border acces for business support – Acces transfrontalier la sprijin în afaceri”, organizată de Societatea de Binefacere “Don Orione” în calitate de partener-lider şi de Camera de Comerț...
Avem plăcerea de a vă invita la atelierul de lucru comun organizat în cadrul proiectului „Investiţii pentru un sistem eficient de colectare şi evacuare a apelor pluviale în zona transfrontalieră Salonta-Sarkad – Etapa 1” HURO/1101/030/1.3.2, WaterMan2, împreună cu participarea...
Centrul Cultural Judeţean Arad în calitate de Partener de proiect, are onoarea să vă invite la vizita de lucru organizată în vederea prezentării stadiului de execuţie a lucrarilor de constructie executate in cadrul proiectului HURO 1101/005/1.3.1. „Casa Verde – înfiinţarea unui...
Universitatea din Oradea, Popescu Daniela Elena
Universitatea "Politehnica" din Timisoara, Halbac-Cotoara-Zamfir Rares
SC Centrul medicam Mariam S.R.L., Sas Mirela
Universiatea din Oradea, Matica L. Mailena
, Demeter Eva-Maria
Gr.Sc.Ioan Bococi/Oradea, Bront
Colegiul National "Octavian Goga" Marghita, Mihuc Zenovia
Colegiul National "Octavian Goga" Marghita, Bihor, Romania, Mihuc Zenovia
Colegiul National "Octavian Goga" Marghita, Mihuc Zenovia
, Olimpia URDEA
Grup Scolar Industrial "Aurel Vlaicu" Arad, Ionutiu Stelian
, Baciu Loreni
CLUBUL COPIILOR LUGOJ, BERGHIN SIMONA
Politehnica University of Timisoara, Mihaela Vartolomei
Banats University of Agricultural Scienses and Veterinary Medicine, Durau Carmen Claudia
Universitatea din Oradea, Valerica Draica
UNIVERSITATEA DIN ORADEA, DRAICA DUMITRU
Fundatia Libris, DEZSI GYONGYI
TEATRU PENTRU COPII SI TINERET ARCADIA, DEZSI GYONGYI
Univ. de Veste "Vasile Goldiș" Arad, Jalobeanu Mihai-Stanislav
Universitate din Oradea, Deac Rodica
ASOCIATIA UMANITARA ZLAT BRES, Petru RADULOV
Mosnita Noua, Silvia Butea
Parohia Sfantul Francisc Satu Mare, Ovidiu Barle
Parohia Sfantul Francisc Satu Mare, Ovidiu Barle
Universitatea din Oradea, Hathazi Francisc Ioan
Hitech Science & Research , Stefanica Cristian
Universitatea din Oradea, Hathazi Francisc Ioan
Scoala cu clasele I-VIII "Dr. Vasile Lucaciu" Satu Mare, Hudak Ildiko
Grupul Scolar Valeriu Baniste/ Valeriu Braniste Vocational School , Gheorghe Cosmin
, Helena Vlad
Universitatea din Oradea, Soproni Vasile Darie
, MIHAELA JUDE
Banat University of Agricultural Science and Veterinary Medicine Timisoara, Corina Pascu
, Stancu Ofelia
Universitatea TIBISCUS Timisoara, Silvia Medinschi
, ANDREICA MARIN
Centrul de Sanatate Mintala Satu - Mare, Tallian Cristian
ISIM Timisoara, Carmen Marian
, Droj Gabriela
UNIVERSITATEA DIN ORADEA, LOLEA MARIUS
Asociatia Cultural Artistica BARCAUL, Sabau
Primaria Municipiului Oradea, Negrutiu David Eugen
Universitatea din Oradea, Eva Barla
DGASPC Bihor - Bihar megyei Szocialis es Gyermekvedelemi Igazgatosag, Szanto Ildiko
, Roxana Damian
Universitatea din Oradea, Sebesan Mioara
Universitatea din Oradea, Cozma Alina